Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a anunţat situaţia şcolilor pentru începutul săptămânii viitoare. Pentru a evita o serie de posibile incidente, cursurile vor fi suspendate, luni, în 1.195 de unităţi de învăţământ, în judeţele Vrancea şi Olt urmând să fie închise toate şcolile, în timp ce în alte 22 de judeţe vor fi închise până la 300 de unităţi.
În judeţul Buzău vor fi închise toate unităţile de învăţământ în afara grădiniţelor şi şcolilor generale din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat. Judeţele Bacău, unde vor fi suspendate cursurile în 180 de unităţi de învăţământ, şi Botoşani, cu 141 de unităţi, sunt cele mai afectate până în prezent.
De asemenea, 12 inspectorate şcolare judeţene au raportat suspendarea cursurilor în mai puţin de zece unităţi de învăţământ, în timp ce alte zece judeţe înregistrează între 11 şi 300 de unităţi de învăţământ închise.
Ministerul Educaţiei a precizat că, potrivit raportărilor inspectoratelor şcolare, se preconizează ca luni să funcţioneze toate şcolile din 20 de judeţe. Totuşi, s-a menţionat că va fi comunicată o nouă situaţie după reuniunile comandamentelor pentru situaţii de urgenţă de la ora 19.00.
Codul portocaliu a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi.