Antena 3 CNN Actualitate Cursă MyAir Bucureşti-Barcelona reluată după 5 ore

Cursă MyAir Bucureşti-Barcelona reluată după 5 ore

Cursă MyAir Bucureşti-Barcelona reluată după 5 ore
17 Oct 2007   •   15:26

120 de pasageri au fost blocaţi pe aeroportul Băneasa timp de 5 ore după ce avionul lor se defectase. Avionul nu a decolat de pe aeroportul Băneasa din Bucureşti din cauza unor defecţiuni la computerul de bord, depistate chiar înainte de ora plecării. Oamenii au reuşit să-şi continue drumul, tot cu avionul în care au fost îmbarcaţi iniţial. Reprezentanţii companiei My Air, au anunţat mai întâi că un al doilea aparat de zbor urma să vină din Italia pentru a-i prelua pe pasageri. După mai multe amânări, conducerea companiei low cost a realizat că avionul poate fi reparat. Pasagerii afectaţi vor primi din partea operatorului un voucher în valoare de 70 euro, care poate fi folosit pentru toate cursele companiei.

Antena 3

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close