Un influent jurnalist din Timişoara a ajuns ţintă pentru interlopi! Jurnalistul Dragoș Boța, editorul șef al PRESSALERT.ro, urma să fie atacat la ordinul liderului interlop Lucian Boncu!
Scopul atacului era de a-l determina să nu mai continue investigațiile și dezvăluirile despre acesta și legăturile sale cu reprezentanți ai administrației publice locale din Timișoara.
"Am aflat întâmplător de la avocații celor care îi reprezintă pe interlopi. Aceștia mi-au spus că au picat din cauza mea. Eu chiar n-am înțeles la momentul respectiv despre ce este vorba. Ulterior am întrebat în stânga și în dreapta și ulterior am aflat că cel de-al doilea dosar de violență al grupării Boncu, cel în care au fost ulterior arestați pentru sechestrarea unui bucureștean, a plecat acest dosar de la o sesizare venită de la cei de la investigații criminale, care au strâns informații din care a reieșit că a doua zi după ce am publicat un articol în care spuneam că liderul interlop Lucian Boncu a fost la DIICOT-ul Central și a dat declarații împotriva unui traficant de cocaină, a fost o întâlnire. Polițiștii și investigatorul sub acoperire din acest caz au dat declarații din care reiese că a fost convocată această întâlnire de Lucian Boncu, că a fost chemat acolo omul său de încredere", a spus Dragoș Boța la Antena 3.
Jurnalistul a amintit și de episodul în care i-a fost incendiată mașina, la scurt timp după publicarea unui articol delicat. Se întâmpla în vara anului trecut. Nu se știe exact cine sunt persoanele vinovate. Singurii identificați au fost niște indivizi care au trecut pe acolo după incendiere și au strigat că mi-a dat foc mafia din oraș. Unul dintre ei era angajat al firmei de pază pe care Boncu o conducea din umbră. A fost acuzat doar de cămătărie și șantaj în urma interceptărilor. Polițiștii spuneau că au existat suspiciuni că ordinul ar fi venit tot de la Boncu. În cazul de față s-au făcut inclusiv operațiuni de filaj".