Antena 3 CNN Actualitate Cumnatul lui Ponta, Iulian Herţanu, audiat în dosarul Turceni-Rovinari

Cumnatul lui Ponta, Iulian Herţanu, audiat în dosarul Turceni-Rovinari

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 20:51 09 Dec 2016 Modificat la 20:51 09 Dec 2016
ponta agp47.jpg
Foto: Agerpres

Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta, va fi audiat în calitate de martor, pe 5 ianuarie, în dosarul ”Rovinari - Turceni”, au stabilit vineri magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

La termenul de vineri al procesului, judecătorii au audiat şase avocaţi care au lucrat în firma "Şova şi Asociaţii''. 

În cadrul audierilor, cei şase au declarat că nu au colaborat cu Victor Ponta şi nici nu l-au văzut pe acesta la sediul casei de avocatură condusă de Dan Şova. 

"Mi-am desfăşurat activitatea în casa de avocatură 'Şova şi Asociaţii' până în anul 2013. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, se acreditase ideea că îl vom avea coleg pe Victor Ponta. Ştiam că în biroul lui Radu Cernov se amplasase o măsuţă, un birou modest, iar pe peretele din spate era o poză cu Victor Ponta", a spus avocatul Eugen Pop. 

Următorul termen al procesului a fost stabilit pe 5 ianuarie, când vor fi audiate şase persoane, printre care şi Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta.

Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.

Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA în dosarul ”Rovinari - Turceni” pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor, fapte săvârşite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ''Ponta Victor-Viorel''. 

În dosar mai sunt trimişi în judecată senatorul Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi ''Şova şi Asociaţii'', Laurenţiu Ciurel, la data faptelor director general al Complexului Energetic Rovinari, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, şi Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni. 

Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA ''Şova şi Asociaţii'' suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

×
x close