Banat
Temperatura aerului nu va suferi modificări importante până în jurul datei de 21 octombrie, vremea menţinându-se caldă pentru această perioadă a anului. Între 22 şi 24 octombrie este de aşteptat o scădere a temperaturilor, care se vor situa apoi în limitele climatologice normale (în medie, valori maxime de 16-18 grade Celsius şi minime în jurul a 6 grade). În primele două zile vor fi averse şi se pot acumula, pe arii restrânse, cantităţi mai importante de apă. După data de 22 octombrie vor fi posibile ploi slabe.
Crişana
Vremea se va menţine în general caldă pentru această perioadă până spre 21 octombrie, cu un episod de răcire temporară în 17 octombrie. Cele mai ridicate maxime termice vor depăşi 22 de grade, iar minimele nu vor coborî, in medie, sub 6 grade. În a doua parte a intervalului, valorile termice vor fi apropiate de norma climatologică. Până spre jumătatea zilei de 17 octombrie vor fi averse, posibil mai importante cantitativ, apoi ploile vor fi slabe, cu probabilitate mai mare de apariţie în a doua parte a intervalului.
Transilvania
Tendinţa generală a valorilor termice va fi de scădere, deşi acestea vor continua să fie peste mediile climatologice până spre 22 octombrie. Temperaturile maxime vor coborî de la o medie de 24 de grade în prima zi, până la 14-16 grade spre finalul intervalului, iar minimele vor marca o scădere medie cu până la 8-10 grade. Va ploua, în general slab, la începutul intervalului şi după data de 22 octombrie.
Maramureş
Vremea se va răci accentuat în data de 17 octombrie, când media valorilor maxime nu va mai depăşi 16 grade, apoi temperaturile vor creşte din nou, până spre 22 de grade în 19 şi 20 octombrie. În a doua parte a intervalului regimul termic va deveni normal, astfel că maximele vor fi, în medie, de 14-16 grade, iar minimele se vor situa în jurul a 4 grade. Va ploua în primele zile, când vor fi şi averse mai importante cantitativ, apoi ploi în general slabe vor fi de aşteptat în 22 şi 23 octombrie şi spre sfârşitul intervalului.
Moldova
Vremea se va menţine caldă până în 21 octombrie, apoi se va răci simţitor, astfel încât, în 23 şi 24 octombrie, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul valorii de 12 grade. Deşi temperaturile vor creşte spre finalul intervalului, este posibil ca acestea să rămână uşor sub normele climatologice ale perioadei. Sunt de aşteptat ploi slabe şi pe arii restrânse, cu probabilitate mai mare de apariţie în a doua parte a intervalului.
Dobrogea
Vremea va fi caldă pentru această perioadă în primele zile, dar tendinţa generală va fi de răcire, cu o scădere a valorilor termice mai pronunţată în data de 18 octombrie, apoi între 22 şi 24 octombrie. Spre sfârşitul intervalului, maximele vor fi de 16-18 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 8 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine foarte redusă.
Muntenia
Vremea se va răci treptat până în 18 octombrie, dar se va menţine mai caldă decât normalul perioadei până în 22 octombrie, cu maxime care se vor situa în jurul a 22 de grade. În a doua parte a intervalului temperaturile se vor situa în apropierea mediilor climatologice. Probabilitatea de ploaie va fi redusă pentru partea de câmpie a regiunii, iar în zona deluroasă sunt de aşteptat ploi slabe în primele zile şi în a doua parte a intervalului.
Oltenia
Valorile termice vor fi în scădere în 17 octombrie, apoi nu vor mai suferi modificări importante până spre 22 octombrie. Astfel, maximele se vor situa, în medie, în jurul valorii de 22 de grade, caracterizând o vreme caldă. Între 22 şi 24 octombrie vremea se va răci, urmând ca, în a doua parte a intervalului, regimul termic să fie apropiat de normalul perioadei. Va ploua slab, cu probabilitate mai mare la începutul intervalului şi în zilele de 23 şi 24 octombrie.
La munte
Vremea va avea o tendinţă generală de răcire, mai pronunţată între 22 şi 24 octombrie, când atât maximele cât şi minimele vor scădea cu 8-10 grade. În a doua parte a intervalului sunt de aşteptat temperaturi normale pentru această perioadă a anului şi care, în medie, nu vor mai depăşi la valorile maxime 8 grade, în timp ce minimele vor fi în apropierea limitei îngheţului. Va ploua în primele două zile, când vor fi averse şi, posibil, pe arii restrânse, cantităţi mai importante de apă, apoi sunt de aşteptat ploi slabe, în a doua parte a intervalului.
Pentru informaţii complete despre starea vremii, accesaţi meteoplus.ro