Antena 3 CNN Actualitate Cum va fi vremea la început de săptămână. Vezi prognoza meteo

Cum va fi vremea la început de săptămână. Vezi prognoza meteo

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 11:49 09 Iun 2014 Modificat la 11:49 09 Iun 2014
meeto.jpg
Foto: ketv.com
În jumătate de vest a ţării va fi cel mai cald în această săptămână, acolo temperaturile vor urca până la 35 de grade, dar vor fi şi precipitaţii în zona montană. Sunt aşteptate averse de ploi şi grindină, potrivit meteorologilor. Următoarele două zile vor fi caniculare, dar după aceea vor reveni ploile şi vremea se va răci din nou. 
 
Astăzi, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, chiar deosebit de caldă în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în Crişana.
 
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zona de munte, dar şi în sud şi izolat în centru, după-amiaza şi la începutul nopţii. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între 10 şi 20 de grade.
 
La Bucureşti
 
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, iar temperatura maximă prognozată de meteorologie este de 32 de grade. Spre seara cerul se va înnora, vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 15-17 grade.

Marţi
 
Vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal în această perioadă, chiar deosebit de caldă în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 27 şi 34 de grade. 
 
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în regiunile estice şi la munte şi izolat în centru şi în sud, mai ales seara şi în prima parte a nopţii. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile minime se vor situa între 11 şi 21 de grade.

Miercuri
 
Sunt aşteptate 31 de grade la amiază, cu ploi în partea a doua a zilei. La mare, va fi o vreme bună de plajă cu 22 de grade în apa mării.

×
Etichete: meteo prognoza meteo
x close