Antena 3 CNN Actualitate Cum va fi vremea de Revelion. Prognoza meteo până pe 12 ianuarie

Cum va fi vremea de Revelion. Prognoza meteo până pe 12 ianuarie

S.T.
5 minute de citit Publicat la 13:42 30 Dec 2013 Modificat la 13:42 30 Dec 2013
Cum va fi vremea de Revelion. Prognoza meteo până pe 12 ianuarie
Foto: Agerpres/AP
Este o iarnă atipică. Nu am avut zăpadă de Crăciun şi nu vom avea nici de Revelion. Doar la munte va ninge puţin.

Este însă ceaţă, iar temperaturile sunt aproape primăvăratice.

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 30 decembrie 2013 - 12 ianuarie 2014, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

BANAT
În cele două săptămâni ale intervalului, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă , iar valorile de temperatură
vor avea variaţii destul de mici de la o zi la alta. Astfel, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 5 şi 8 grade, iar media temperaturilor minime din această regiune va tinde spre -1 grad în cele mai reci nopţii şi va fi în jur de 1 grad în cele mai calde.
Precipitaţiile vor fi în general slabe. Acestea vor fi, între 30 decembrie şi 2 ianuarie, sub formă de burniţe, iar ulterior vor fi mai ales ploi
şi vor avea o probabilitate de apariţie zilnică
.
CRIŞANA
În primele trei zile vremea se va răci uşor, dar, pe ansamblul celor două săptămâni ale intervalului, va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Şi în această regiune valorile de temperatură vor avea variaţii mici de la o zi la alta. Astfel, temperaturile
maxime se vor situa, în medie, între 5 şi 7 grade, iar media temperaturilor minime va tinde spre -2 grade în nopţile mai reci ş
i va fi în jur de 1 grad în cele puţin mai calde. Pînă pe 2 ianuarie vor fi posibile cu totul izolat burniţe, iar între 3 şi 12 ianuarie în fiecare zi
probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor predominant sub formă de ploaie va fi relativ ridicată.

TRANSILVANIA

În tot intervalul de prognoză vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această regiune şi doar în estul ei se vor înregistra, izolat, câteva nopţi cu ger. Astfel, se preconizează a se realiza medii pozitive ale temperaturilor maxime ce vor oscila între 2 şi 5 grade
şi medii uşor negative ale temperaturilor minime, cuprinse între -4 şi -2 grade. Între 30 decembrie şi 2 ianuarie nu se estimează precipitaţii, dar în intervalele 3-7 ianuarie şi 10-12 ianuarie temporar vor fi posibile precipitaţii slabe, mixte.

MARAMUREŞ

Între 30 decembrie şi 2 ianuarie vremea se va răci uşor, iar în următoarele 3 zile va reveni treptat la valorile termice de la începutul intervalului. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni se va păstra acelaşi fond de vreme caldă pentru această perioadă a anului, cu varia
ţii mici de la o zi la alta ale temperaturii aerului. În aceste condiţii, temperaturilemaxime se vor situa, în medie, între 3şi 5 grade, iar media temperaturilor minime va fi în jur de -3 grade în nopţile mai reci şi apropiată de 0 grade în cele uşor mai calde. Pînă pe 2 ianuarie nu se aşteaptă precipitaţii, iar între 3 şi 12 ianuarie acestea işi pot face apariţia în fiecare zi, şi vor fi predominant sub formă de ploi slabe.

MOLDOVA

Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Între 30 decembrie şi 1 ianuarie, media maximelor termice diurne va scădea uşor, de la 3 la 0 grade, iar cea a minimelor nocturne va oscila în jur de -1 grad. În următoarele două zile, regimul termic va fi caracterizat de temperaturi maxime ce vor cre şte spre o medie regională de 4 grade, în timp ce media temperaturilor minime va situa între -2 şi 0 grade. Ulterior, până pe 12 ianuarie, valorile termice vor scădea uşor cu 1...2 grade. Între 30 decembrie şi 3 ianuarie doar izolat şi trecător vor fi burniţ
e sau fulguieli, iar în intervalele 4-7 ianuarie ş i 10-12 ianuarie local vor fi precipitaţii slabe, mixte.

DOBROGEA

Valorile termice diurne vor fi în uşoară creştere până în jurul datei de 3 ianuarie, când se vor înregistra temperaturi maxime în medie în jur de 8 grade, în timp ce media minimelor nocturne vor oscila între 0 şi 1 grad. Ulterior, regimul termic se va menţine ridicat, cu valori
maxime medii diurne între 5 şi 7 grade şi minime medii nocturne pozitive, oscilând în jurul a 1 grad. Aşadar vremea va fi caldă pentru această perioadă pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză. O probabilitate ceva mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor va fi între 4 şi 9 ianuarie, când se vor semnala ploi slabe cantitativ. În restul intervalului şansele de precipitaţii se menţin reduse.

MUNTENIA

Până pe 1 ianuarie, temperaturile maxime vor scădea treptat de la o medie de 4 grade până în jurul valorii de 1 grad, cu toate acestea fiind uşor mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei. Între 1 şi 3 ianuarie vor marca o creştere semnificativă, ajungând la aproximativ 6 grade, apoi nu vor mai avea variaţii semnificative. Pe tot intervalul de prognoză, mediile temperaturilor minime se vor situa între -2 şi 0 grade, cu o uşoară creştere în 6 şi 7 ianuarie. În prima săptămână nu se vor semnala decât burniţe, iar între 4 şi 8 ianuarie, precum şi în jurul datei de 10 ianuarie va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor predominantsub formă de ploi, slabe cantitativ.

OLTENIA

Până pe 1 ianuarie, temperaturile maxime vor scădea treptat de la o medie de 5 grade până în jurul valorii de 1 grad, fiind uşor mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei. Între 1 şi 4 ianuarie vor marca o creştere semnificativă, ajungând la aproximativ
6 grade, apoi vor scădea uşor. Mediile temperaturilor minime, pe tot intervalul de prognoză se vor situa între -2 şi 1 grad, contribuind
şi acestea la caracterizarea vremii ca fiind cu mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Pânăpe 3 ianuarie vor fi burni
ţe, iar între 4 şi 12 ianuarie aproape zilnic vor fi posibile precipitaţii predominant sub formă de ploi, slabe cantitativ.

LA MUNTE

În prima săptămână, valorile termice diurne vor scădea de la medii de 4 grade spre 1 grad, iar media minimelor nocturne de la -1 la -5 grade. Ulterior se vor menţ ine aceleaşi medii, cu mici variaţii de la o zi la alta, astfel că pe întreg intervalul de prognoză vremea va
fi caldă pentru această perioadă din an. Până pe 3 ianuarie nu se estimează decât cu totul izolat fulguieli, iar în intervalele 4 – 8
ianuarie şi 10 - 12 ianuarie sunt posibile precipitaţii slabe, mixte.

×
x close