Mâncare
cu date false de expirare, la Bârlad. Scandalul a izbucnit după
ce angajaţii unei firme au dezvăluit că au fost obligaţi să
schimbe termenul de valabilitate la produsele expirate. Oamenii spun
că ştergeau cu dizolvant datele cu vechimea produsului şi apoi
imprimau altele. În acest fel, tone de mărfuri ?întinerite?
cu 2-3 luni ar fi fost trimise înapoi în raft.
Angajaţii
susţin că, dacă refuză să se conformeze, sunt ameninţaţi cu
concedierea. Conducerea unităţii neagă orice acuzaţie.
Şefii
OPC Vaslui susţin că acest lucru se practică în judeţ, dar
nu-şi mai amintesc dacă şi firma respectivă a fost amendată. În
urma dezvăluirilor angajaţilor, depozitul va fi verificat de OPC.
PE SĂNĂTATEA CONSUMATORULUI:
Observator