Strada Ion Ghica, la doi paşi de Universitate. Nu sunt parcări, dar băieţii deştepţi le scot din pământ. La propriu. Din zece metri pătraţi de trotuar şi şosea strâng şi sute de lei pe zi. Fără impozite, fără taxe, fără frică. Doar cu puţină teamă - de concurenţă.
Pentru că abia atunci când apune soarele răsare marea afacere. Toate locurile de parcare, fie că există cu acte sau că sunt inventate, sunt la discreţia lor. Autorităţile nu-şi permit să-şi mai ţină angajaţii pe stradă. O oră de parcare, taxată de primărie, costă un leu şi 50 de bani.
Şi aşa, parcagii încep să numere. Orele, clienţii, banii. E bătaie pe un loc de parcare seara, în centrul oraşului. O afacere înfloritoare pe care nimeni şi nimic nu poate să o oprească.
Poliţia comunitară încearcă marea cu degetul. Nu poate să fie în toate locurile în acelaşi timp. Şi chiar dacă ar fi, ar fi degeaba. Nu are ce să le facă parcagiilor de carieră. Cea mai grea pedeapsă este o amendă pentru cerşetorie.
O soluţie la îndemâna ar fi ca şoferii să parcheze pur şi simplu, seara, fără să plătească. În mod normal, e gratis. Ca orice afacere care merge, şi afacerea cu parcări ilegale e foarte bine organizată. Sunt teritorii, sunt taxe de protecţie.
Când dau de greu, parcangii strâng rândurile în faţa duşmanului comun – legea. Şi aşa mai trece o zi de muncă într-o meserie din care nu te scoate nimeni la pensie. Şi nu îţi taie nimeni 25% din venituri.
