Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a pus la dispoziţie mai multe canale în aplicaţia de mesagerie Telegram, prin care se pot primi alerte pe telefonul mobil atunci când se produce un cutremur.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), persoanele care doresc să fie alertate în caz de cutremur îşi pot instala gratuit aplicaţia de mesagerie Telegram, apoi să caute „@alertacutremur_bot”, adică robotul INCDFP care va transmite alertele, şi apoi să urmeze paşii indicaţi. Instrucţiunile sunt similare atât pentru telefoanele cu Android cât şi pentru iPhone/iPad/iPod.
Astfel, se va primi acces pe 4 canale de alertă şi unul pentru educaţie seismică.