Antena 3 CNN Actualitate Cum să ne protejăm ochii în sezonul alergiilor

Cum să ne protejăm ochii în sezonul alergiilor

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 21:37 14 Iun 2021 Modificat la 21:37 14 Iun 2021
Cum să ne protejăm ochii în sezonul alergiilor
Sursa foto: Getty Images

Chiar dacă perioada alergiilor la polen aproape a trecut, începe sezonul celebrei ambrozii. Aceasta irită atât mucoasa nazală, cât și pentru cea a ochilor.

Și clorul din apa de la bazin ar putea să ne provoace reacții oculare neplăcute, mai ales când vorbim de cantități mari ale acestei substanțe.

Pentru prevenirea contaminării şi a multiplicării bacteriene, apa din piscina este adesea tratată cu clor. Drept urmare, chiar dacă înotul este atât de benefic, acţionând asupra fizicului, tonificând toate grupele musculare, apa din piscină poate reprezenta totuşi un pericol, mai ales dacă eşti alergic.

"Greu de stabilit într-o alergie propriu-zisă sau un răspuns relativ normal al unui organism la un agent foarte iritant şi anume cum este clorul. Prin urmare, ar trebui să fim atenţi la concentraţia de clor, la timpul de expunere", a spus Alina Gheorghe, oftalmolog.

 Acesta este, în mod deosebit, periculos pentru pacienţii care suferă de sindromul ochiului uscat. În acest sens, ochelarii pentru înot te pot proteja de efectele nedorite pe care clorul le poate avea asupra ochilor.

"Clorul este prezent în pisicine, indiferent de anotimp, prin urmare, dacă copilul nostru face şi exerciţii de înot iarna putem face o comparaţie între clorul din piscina de vară şi clorul din piscina de iarnă, pentru că probabil nu e vorba neapărat de o alergie propriu-zis, ci de un fenomen iritativ", a precizat medicul oftalmolog. 

Iar cum la bălăceala din piscină e greu să renunţăm, medicii recomandă soluţii ajutătoare. 

"În caz că se întâmplă lucrul ăsta, venind sezonul de vară, vacanţele încep, putem administra lacrimi artificiale, nu lacrimi împotriva alergiilor, ci orice lacrimă artificială fără activ conservant. + 07.16 În caz că nu avem şi suntem plecaţi în călătorie, şi un banal ser fiziologic, un lavaj ocular cu ser fiziologic este mai mult decât util", adaugă Alina Gheorghe, oftalmolog.

De asemenea, e recomandat să optezi pentru pisicinele în aer liber, să îţi faci duş imediat după ce ieşi din bazin şi să eviţi expunerea frecventă la clor. Tot în sezonul cald, vorbim şi despre ambrozie. Potrivit specialiştilor, aceasta produce o cantitate mare de polen, iar acesta contine multiple fragmente extrem de alergizante. 

Mai multe informaţii în materialul de mai sus.

×
x close