Antena 3 CNN Actualitate Cum poți beneficia de asigurare de sănătate gratuită, în vacanță, în toate țările europene

Cum poți beneficia de asigurare de sănătate gratuită, în vacanță, în toate țările europene

asigurare vacanta
Asigurarea de sănătate, valabilă în toate țările UE. Sursă foto: Getty Images
de Laura Dinu    |    12 Iul 2024   •   08:00

Este perioada vacanțelor, iar majoritatea românilor care aleg să iasă din țară preferă să încheie o asigurare de sănătate înainte de călătorie. Puțini sunt cei care știu însă că sunt asigurați, deja, în toate țările europene. Și asta, prin Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate. 

Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS)

Având în vedere că România este stat membru al UE, calitatea dumneavoastră de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România este recunoscută pe teritoriul oricărui stat membru al UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene/Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în baza documentelor de deschidere de drepturi emise în aplicarea legislației comunitare.

Cine poate solicita Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate

În calitate de persoană asigurată pe teritoriul României puteți solicita cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS), care vă dă dreptul la asistența medicală devenită necesară în timpul șederii temporare pe teritoriul statelor membre ale UE, Spaţiul Economic European sau Confederaţiei Elveţiene sau Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Ce este șederea temporară

Prin ședere temporară se înțelege deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European/Confederaţia Elveţiană Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp de cel mult 6 luni.

Prin urmare înainte de a plănui să călătoriți fie în vacanță, cu afaceri sau la studii asigurați-vă că veți primi CEASS de la casa de asigurări de sănătate.

Ce este Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate

Este un card gratuit cu ajutorul căruia, la nevoie, puteți beneficia de serviciile medicale din sistemul public, devenite necesare în timpul şederii temporare în oricare dintre cele 26 de state membre ale Uniunii Europene ( 26 fără România), Spaţiului Economic European (Islanda, Liechtenstein, Norvegia), Confederaţia Elveţiană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord acordate în aceleași condiții și la aceleași tarife ca asiguraților din țara respectivă (în unele țări, serviciile sunt gratuite).

Cum se poate obține Cardul European de Sănătate

Puteți obține cardul de la casa de asigurări de sănătate în evidența cărei sunteți înregistrat ca persoană asigurată. În acest sens veți depune la casa de asigurări de sănătate o cerere într-un format standardizat, al cărui model poate fi accesat pe site-ul casei de asigurări de sănătate respective.

Cardul se eliberează în termen de 7 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii în sistemul informatic unic naţional care gestionează aplicarea regulamentelor Uniunii Europene, privind drepturile asiguraţilor aflaţi în şedere temporară într-un stat membru al UE/SEE/Confederația Elvețiană/Regatul Unit la Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Ce se poate face când cardul nu este recunoscut sau nu îl aveți la dumneavoastră

În situaţia în care vă aflați pe teritoriul unui stat membru al UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene/Regatul Unit la Marii Britanii și Irlandei de Nord şi, din diferite motive, nu mai sunteți în posesia cardului ( nu l-ați solicitat la plecare, l-ați pierdut, a fost distrus sau v-a fost furat sau cardul nu este recunoscut de furnizorul de servicii medicale căruia l-ați prezentat sau în orice altă situaţie similară), trebuie să contactați casa de asigurări care v-a emis cardul (prin poştă, fax, email) şi să solicitați certificatul provizoriu de înlocuire a cardului european de asigurări sociale de sănătate (CIP). Casa de asigurări de sănătate vă va trimite certificatul la adresa menţionată în termen de 24 ore.

Atenţie! CIP-ul conferă asiguratului aceleaşi drepturi ca şi CEASS.

Cine rambursează contravaloarea serviciilor medicale acordate pe baza cardului 

Casele de asigurări de sănătate rambursează instituțiilor de securitate socială similare din statele membre respective, în baza facturilor emise de către acestea, contravaloarea serviciilor ce v-au fost acordate pe baza cardului.         

Atenţie! Casele de asigurări de sănătate nu decontează direct furnizorilor de servicii medicale din alte state membre ale UE/SEE/Confederaţia Elveţiană/Regatul Unit la Marii Britanii și Irlandei de Nord, cheltuielile ocazionate de acordarea de servicii medicale asiguraţilor sistemului asigurărilor sociale de sănătate din România.

Când poate fi refuzat

Cardul poate fi refuzat de către furnizorii de servicii medicale din spaţiul comunitar în următoarele situaţii:

– furnizorul de servicii medicale la care se solicită serviciul, nu-şi desfăşoară activitatea în cadrul sistemului public de sănătate din ţara respectivă

– documentul s-a utilizat în alte situaţii decât cele pentru care a fost emis: tratament planificat sau serviciile medicale acordate nu se încadrau în categoria serviciilor medicale devenite necesare din punct de vedere medical pe timpul şederii temporare într-un alt stat membru UE/SEE/Confederația Elveţiană/Regatul Unit la Marii Britanii și Irlandei de Nord, sau serviciile medicale nu sunt decontate în sistemul public de sănătate din ţara respectivă.

Sursă: cardeuropean.ro

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close