"În primul rând, trebuie să fie atenți la ingredientele pe care le folosesc, să fie ingrediente proaspete.
Bunul simț atunci când cumpărăm carne, când cumpărăm brânzeturi, ne spune că ele nu trebuie să fie alterate, cel puțin vizibil. Atât ne putem feri.
Nu suntem toți specialiști în științe alimentare să putem vedea subterfugiile, însă trebuie să luăm produse nealterate, trebuie să vedem de unde cumpărăm aceste ingrediente, pentru că nu le cumpărăm de la colțul străzii, ci le luăm din locuri autorizate.
Trebuie să avem grijă ce mâncăm - mai bine, mai puțin și mai bun - şi trebuie să avem grijă și cât mâncăm.
Suntem tentați de sărbători să facem excese și aceste excese ne pot costa", a spus Alexandru Cîrîc, directorul Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA), vineri, la Antena 3 CNN.
Cât priveşte mâncarea gătită deja şi rămasă de la masa de Paşte, aceasta poate fi păstrată în anumite condiţii. Spre exemplu, dacă o congelăm.
"Depinde de mâncare. Putem congela mâncarea.
Trebuie spus că trebuie să respectăm lanțul frigorific pentru orice mâncare preparată. Asta înseamnă că ceea ce nu consumăm este imediat refrigerat și / sau ulterior congelat.
Mâncarea trebuie inițial să o punem la frigider, o lăsăm 6 ore să ajungă la temperatura de 2-4 grade Celsius, după aceea o punem la congelator.
Congelarea trebuie să o facem în porții mici, în așa fel încât să decongelăm doar porția pe care o vom mânca.
Congelarea și refrigerarea trebuie făcute cât mai rapid după pregătirea alimentului", ne mai sfătuieşte şeful ICA.