Antena 3 CNN Actualitate Noua escrocherie "Tocmai a murit" face tot mai multe victime. Experţii arată cum să ne ferim

Noua escrocherie "Tocmai a murit" face tot mai multe victime. Experţii arată cum să ne ferim

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 15:37 01 Aug 2023 Modificat la 15:42 01 Aug 2023

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică ne sfătuieşte să nu accesăm aceste link-uri primite pe Facebook, ce duc apoi spre siteuri frauduloase sau dăunătoare pentru dispozitivele electronice ori spre articole şi clipuri video care deteremină creşterea numărului de vizualizări pentru autorii acestora.

De asemenea, în urma accesării unor astfel de link-uri, nu trebuie să instalăm programe sau aplicaţii dar nici să acceptăm abonări la servicii sau să furnizăm de date personale de autentificare sau de card.

Mihai Rotariu, purtător de cuvânt al Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică a explicat în direct la Antena 3 CNN ce trebuie să facem în momentul în care ne întâlnim cu noua escrocherie de pe Facebook "Tocmai a murit într-un accident".

Citește și: Mark Zuckerberg a câştigat o sumă colosală într-o singură zi. Acţiunile Meta au explodat

"Să privim totul cu un dram de scepticism. În ultimele luni s-au înmulțit foarte mult capcanele din mediul online care se propagă cu ajutorul rețelelor de socializare, în special pe Facebook.

Analizați cu foarte mare atenție informațiile culese în mediul online și faceți o minimă verificare a link-urilor respective.

Contactați persoana respectivă pe un canal diferit de comunicare să fie anunțați că au pierdut accesul la cont. Acestea ar trebui să se adreseze Centrului de Ajutor de la Meta și va trebui să demonstreze că acel cont le aparține", a declarat Mihai Rotaru.
 

×
Etichete: Facebook escrocherie
x close