Printr-un comunicat, Guvernul a anunţat că va spirjini cu bani proiectele începute de Biserica Ortodoxă, dacă vor exista posibilităţi financiare.
Patriarhul Daniel a negociat practic posibilitatea ca bisericile să primească finanţare de la stat şi anul viitor. Acesta l-a asigurat pe premier de sprijinul Bisericii în acţiunile Executivului din Educaţie şi Sănătate. Astfel, la o zi după ce bugetul a fost pus în dezbatere publică, Guvernul a venit cu precizări în privinţa finanţării bisericilor.
Preafericirea Sa a subliniat că Biserica va sprijini activ demersurile guvernului de a îmbunătăţii condiţiile de educaţie ale copiilor şi tinerilor din mediul rural şi ale calităţii actului medical în spitale. (...) Premierul Dacian Cioloş l-a asigurat pe Părintele Patriarh că Guvernul României va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare în funcţie de posibilităţi pentru lăcaşele de cult aflate în construcţie, se arată în comunicatul Guvernului.
Proiectul de buget pentru 2016 prevede însă doar sumele pentru salariile personalului clerical din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. Mai mult, noul ministru al Finanţelor spune că biserica are suficiente pîrghii pentru a face rost de bani.
În 2015, Catedrala Mântuirii Neamului a primit sume importante de bani pentru construcţie de la bugetul de stat. În total, 177 de milioane de lei au fost alocate de la buget pentru lăcaşuri de cult.