"Serviciile prestate de Links Associates pentru Oltchim sunt uzuale pentru o firmă care activează în domeniul comunicării", susţine Corina Vinţan, în punctul să de vedere pe care l-a trimis luni, în timpul emisiunii Sinteza zilei, de la Antena 3.
Firma lui Vinţan s-a ocupat de promovarea Oltchim în media în vederea privatizării, "compania dorind să atragă atenţia investitorilor externi serioşi".
În final, Corina Vinţan a spus că, pentru firma sa de comunicare şi PR, Links Associates, "a fost o onoare să fie aleasă de Oltchim", fosta purtătoare de cuvânt a lui MRU neprecizând nimic despre suma amintită.
Corina Vinţan, cunoscută ca unul dintre oamenii fostului premier Mihai-Răzvan Ungureanu, a încasat aproape jumătate de milion de euro, printr-un contract pe care firma sa l-a avut cu Oltchim. Dezvăluirea a fost făcută în ediţia de luni seară a emisiunii Sinteza zilei, de la Antena 3.
Vinţan are o firmă de relaţii publice şi comunicare, Links Associates, prin care, conform documentelor obţinute de Antena 3, oferea companiei amintite consultanţă media şi PR.
Pentru suma amintită, compania Corinei Vinţan se angaja să redacteze comunicate de presă pentru Oltchim, să organizeze conferinţe de presă, materiale publicitare, interviuri.