Potrivit motivării judecătorilor, funcţionarii din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului erau obligaţi de Elena Udrea să participe la ședințe lungi în noapte pentru a găsi modalități de încheiere a contractelor pentru Gala Bute, iar unii dintre ei chiar au plâns la aceste întâlniri.
În timpul dezbaterilor din instanță, procurorul de caz a declarat că Elena Udrea a făcut presiuni asupra subordonaților să încheie contractul pentru ''Gala Bute'', deși aceștia i-au spus că există prevederi legale care împiedică semnarea acestui contract.
"Reprezentantul Ministerului Public consideră că, în urma declarațiilor persoanelor audiate în cauză, este cert că inculpata (Elena Udrea — n.r.), deși nu a semnat, a întocmit documente proprii cu privire la adoptarea actelor normative care au creat contextul săvârșirii infracțiunii. De asemenea, arată că a determinat ceilalți funcționari să încheie contractul într-o asemenea modalitate, fiind declarațiile martorului Mărășoiu și ale martorului Lungu Ștefan care vorbesc despre ședințele lungi până în noapte, în care inculpata le impunea funcționarilor să identifice și să încheie contracte, deși aceștia îi aduceau la cunoștință prevederile care împiedică acest lucru. Arată că unele persoane plângeau la aceste ședințe, fiind declarația martorului Mărășoiu în acest sens, care și-a dat demisia din cauza presiunilor care s-au făcut asupra sa", se arată în motivare, informează Agerpres.
Conform procurorului, sistemul era centralizat, toate deciziile erau luate de către Elena Udrea, chiar dacă ea îşi delegase dreptul de semnătură, figurând doar pe foarte puţine acte.
Toate contractele încheiate în minister duceau la plata unui comision, iar beneficiarul era Elena Udrea sau persoanele din jurul său care au intermediat mita ori finanțarea cheltuielilor PDL-ului în timpul campaniei electorale, mai arată sursa citată.