Românii
au petrecut luni seară trecerea în noul an.
În
majoritatea oraşelor din ţară au fost organizate petreceri în
aer liber pentru a marca acest moment. Peste
10.000 de ploieşteni au sărbătorit Revelionul în centrul
oraşului. Organizatorii au însufleţit atmosfera
şi le-au oferit participanţilor 5.000 de trompete şi zeci de mii
de bilete pentru tombola dintre ani.
Cel mai aşteptat moment de ploieşteni a fost
concertul trupei Iris, care a urcat pe scenă în primele minute
ale lui 2008.
La Cluj, mii de persoane au înfruntat gerul
năpraznic de afară şi au sărbătorit trecerea în 2008 în
Piaţa Avram Iancu.
Piaţa a devenit arhiplină, iar momentul
principal a fost, ca în fiecare an, focul de artificii de la
miezul nopţii.
Pe scena din faţa Teatrului Naţional din Cluj s-au perindat
artişti de muzică populară, Cassa Loco, Hi-Q şi DJ Project.
La
Sibiu, revelionul a fost unul special. Momentul a marcat şi
despărţirea de statutul de Capitală Culturală Europeană.
Spectacolul organizat de autorităţile sibiene a culminat cu un foc
spectaculos de artificii. Petrecerea a început cu concertul
Prodigy şi a continuat cu cei de la Reamon.
La miezul nopţii, a
avut loc mult aşteptatul spectacolul pirotehnic adus de specialoşti
francezi. Din păcate ceaţa i-a împiedicat pe sibieni să vadă
tot focul de artificii.
Şi
la Piteşti oamenii au ieşit în număr mare pe străzi pentru
a întâmpina noul an. Au avut parte de multă muzică şi
de artificii.
Orădenii au avut şi ei un spectacol pe cinste. Mai
multe formaţii au concertat în centrul oraşului, iar focurile
de artificii nu au lipsit.
La Constanţa distracţia a ţinut până
la primele ore ale dimineţii. Şi aici oamenii au venit în
număr mare pentru a asista la petrecerea de Revelion. Paula Seling a
susţinut un recital, reuşind să îi încânte pe
cei prezenţi. Nu au lipsit nici focurile de artificii.
Şi turiştii
aflaţi în staţiunea Braşov s-au simţit bine în
noaptea de revelion. Fie ca au mers în centrul oraşului, fie
că au încins grătarele la cabanele unde erau cazaţi, aceştia
s-au distrat foarte bine. La miezul nopţii turiştii veniţi din
toată ţara au putut vedea un foc de artificii spectaculos.
O
petrecere a fost organizată şi pentru locuitorii Iaşului. Cele
câteva mii de persoane care au venit în centrul oraşului
au putut vedea pe langă focurile de artificii şi un spectacol de
lasere. Frigul nu a fost un obstacol pentru petrecăreţi, care au
dansat până târziu în noapte.
REVELIONUL LA ROMÂNI
Antena 3