Antena 3 CNN Actualitate Cum au ocolit cei șapte violatori din Vaslui plata despăgubirilor. Avocata victimei lansează acuzații grave

Cum au ocolit cei șapte violatori din Vaslui plata despăgubirilor. Avocata victimei lansează acuzații grave

<1 minut de citit Publicat la 23:15 20 Dec 2016 Modificat la 23:15 20 Dec 2016
o_1b4f1cuc0isjd6vimde3obqd8.jpg
Foto: captura Antena 3

Violată, bătută și umilită, eleva care a ajuns caz național anul trecut după această tragedie, a pornit o nouă luptă împotriva agresorilor ei, care deși au fost condamnați la închisoare, și-au ascuns bine toate bunurile pentru a nu plăti despăgubirile, scrie libertatea.ro.

Întâmplarea terifiantă a avut loc anul trecut, iar după câteva luni de procese, judecătorii vasluieni i-au condamnat pe violatori la închisoare.  Și nu doar atât. Aceștia au fost obligați la plata a 70.000 de lei, reprezentând daune morale, dar fac tot posibilul să nu-i plătească. Victima este dispusă să facă demersuri sistematice în instanță până primește toată suma.

”Am solicitat executare silită a inculpaților, însă evaluatorii nu au mai găsit bunuri pe numele lor. Am aflat că unul dintre ei și-a retras banii din conturi chiar înainte de a fi condamnat. Cu toate astea, demersurile noastre vor continua din șase în șase luni pentru a identifica eventuale bunuri și pentru a recupera suma stabilită drept despăgubire”, ne-a declarat avocata elevei, Mioara Donosă.

×
x close