Antena 3 CNN Actualitate Cum au decurs consultările de la Cotroceni. Băsescu: "Lucrurile sunt încheiate"

Cum au decurs consultările de la Cotroceni. Băsescu: "Lucrurile sunt încheiate"

1 minut de citit Publicat la 13:01 17 Dec 2012 Modificat la 13:01 17 Dec 2012
Cum au decurs consultările de la Cotroceni. Băsescu: "Lucrurile sunt încheiate"
Foto: Mediafax
Preşedintele Băsescu a declarat în cadrul la consultărilor de la Cotroceni că "lucrurile sunt încheiate” şi că a fost avansat un singur nume pentru funcţia de premier, cel al lui Victor Ponta.

La începutul întâlnirii, preşedintele Băsescu a precizat numărul de mandate obţinut de fiecare partid în Parlament şi a întrebat reprezentantul fiecărei formaţiuni ce propunere de premier are, începând cu PSD, care a obţinut cel mai mare număr de mandate.

Victor Ponta i-a spus preşedintelui că propunerea de premier făcută de PSD, susţinută şi de PNL, PC şi UDMR, este persoana sa şi i-a înmânat documentul în acest sens lui Băsescu, informează Mediafax.

Băsescu a citit apoi din documentul USL, precizând că acolo scrie că Victor Ponta este propunerea de premier din partea PSD, PNL, PC şi UNPR, dar a invitat şi celelalte partide din Uniunea Social-Liberală să-şi spună punctele de vedere.

Imagini de la consultări

Preşedintele i-a spus lui Eduard Hellvig, reprezentantul PNL la consultări, că documentul USL este semnat de liderul liberal Crin Antonescu, dar consideră că secretarul general al PNL este "delegat autorizat".

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, i-a spus şefului statului că PDL nu are propunere. Băsescu i-a spus, râzând: "Dacă aveaţi propunere, poate vă dădeam mandatul, dar, dacă nu aveţi, ce să vă fac?!".

Dan Diaconescu a precizat că PPDD nu are propunere de premier la aceste alegeri şi le aşteaptă pe următoarele.

Kelemen Hunor a declarat că UDMR nu are nicio propunere de premier.

Liderii PC şi UNPR au spus că îl propun pe Victor Ponta premier.

Forţa Civică şi PNŢCD nu au formulat propuneri pentru funcţia de prim-ministru.

Minorităţile naţionale l-au propus pe Victor Ponta premier.

Întâlnirea a avut loc în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

Preşedintele Băsescu a semnat decretul pentru desemnarea lui Victor Ponta în funcţia de prim-ministru
 










×
x close