Fiica cea mică a lui Kim, despre care se crede că se numește Kim Chu-ae, i s-a alăturat liderului nord-coreean vineri la o inspecție a celei mai mari lansări de rachete balistice intercontinentale a țării, potrivit BBC.
Cei doi au stat mână în mână în timpul testului, care a fost condamnat de SUA.
Kim conduce unul dintre cele mai secrete state din lume și se cunosc foarte puține lucruri despre viața sa personală.
Mai multe fotografii au fost publicate de agenția de știri de stat nord-coreeană KCNA, care îi arată pe Kim și fiica sa ținându-se de mână în timp ce discută, vorbesc cu oficiali, inspectează rachete și urmăresc lansarea de pe o platformă de observare.
A patra generație de succesiune la puterea Coreei de Nord
Apariția publică a lui Chu-ae este semnificativă, a declarat Michael Madden, un expert în Coreea de Nord de la Stimson Center din Washington DC.
Kim arată elitelor, în acest fel, din țara sa că încă mai are un control ferm asupra puterii, a declarat Madden pentru BBC.
El a spus că ar putea fi un mod al lui Kim de a arăta „că a patra generație de succesiune la putere va veni prin linia de sânge”.
Aceasta a venit după ce s-a raportat că „a existat un fel de conflict între Kim și alte cohorte de elită în 2021”, a explicat Madden.
Madden a spus că el crede că Chu-ae are între 12 și 13 ani, ceea ce înseamnă că în aproximativ patru-cinci ani se va pregăti să meargă la universitate sau să facă serviciul militar.
În septembrie, mai mulți experți din Coreea de Nord au raportat că Chu-ae a fost prezentată într-un videoclip la sărbătorirea Zilei Naționale a țării.
Dar acestea au fost speculații, iar conducerea nord-coreeană nu a confirmat că este vorba într-adevăr de fiica liderului.
Prima dată când a fost menționată existența lui Chu-ae a fost în 2013, după ce fosta vedeta americană de baschet Dennis Rodman a făcut o călătorie controversată în Coreea de Nord.
Rodman a declarat că a petrecut timp cu familia lui Kim, relaxându-se pe malul mării și că „a ținut-o în brațe pe Chu-ae, fetița lui”.
Experții cred că Kim ar putea avea până la trei copii - două fete și un băiat.
Dar liderul este extrem de secretos în privința familiei sale - chiar și soția sa Ri Sol-ju a fost ținută în secret până la ceva timp după ce cei doi s-au căsătorit.
Sursa: Mediafax