Corina Raducanu, din Târgu Jiu, în vârstă de 37 de ani, cântărea în urmă cu 11 ani, când era studentă, 118 kilograme. Acum, aceasta a ajuns la o greutate perfectă de 52 de kilograme. Corina nu punea mare preţ pe opinia celor din jur cu privire la aspectul său, astfel că nu a interesat-o să slăbească. Tânără şi-a dat seama, însă, că zecile de kilograme pe care le avea în plus îi putea afecta sănătatea şi a început să se documenteze care este cea mai bună metodă de a scăpa de surplusul de greutate.
"Chiar din timpul copilăriei am avut probleme de greutate. Mi-am făcut analize în urma cărora mi s-a spus că am metabolismul greoi ce genera variaţiile acestea de greutate. În ultimul an de facultate, am ajuns să am 118 kilograme şi abia atunci mi-am zis că trebuie să fac ceva. Am început uşor, prima dată am început să mă documentez despre nutriţie să văd care sunt regulile generale de nutriţie. Îmi păreau atât de fireşti şi de simple şi nu înţelegeam de ce nu le-am aplicat până atunci. Dacă nu conştientizezi problema pe care o ai, degeaba începi orice, trebuie în primul rând să îţi dai seama ca ai o problemă şi apoi să o rezolvi“, povesteşte Corina. Continuarea
aici.