Antena 3 CNN Actualitate Cum a scăpat Poliţia de Loganurile de 70.000 de euro. Vezi ce contracte au fost reziliate

Cum a scăpat Poliţia de Loganurile de 70.000 de euro. Vezi ce contracte au fost reziliate

8 minute de citit Publicat la 17:17 29 Iul 2009 Modificat la 17:17 29 Iul 2009
Cum a scăpat Poliţia de Loganurile de 70.000 de euro. Vezi ce contracte au fost reziliate
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a redus pe fondul crizei economice costurile pentru maşinile autospeciale şi a scos de pe listă maşinile Logan de 70.000 de euro bucata, conform informaţiilor din cadrul unui briefing de presă, care a avut loc miercuri. IGPR a renegociat contractul de achiziţie de autospeciale încheiat anul trecut, a cărui sumă iniţială era de peste 426 de milioane lei şi a obţinut în urma renegocierii o reducere de 61,4% din valoarea totală, respectiv 164 milioane lei. Conform înţelegerii cu partenerii de negociere, Inspectoratul General al Poliţiei Române a renunţat la 9 din cele 28 de contracte. Alături de lotul ?Loganurilor de 70.000 de euro?, IGPR renunţat şi la mai multe autoturisme BMW, Honda sau Nissan Pathfinder, iar singurele loturi de maşini străine existente în contractele actuale sunt destinate exclusiv combaterii crimei organizate.

În urma mai multor runde de discuţii, derulate pe parcursul a cinci luni cu reprezentanţii S.C. AGER LEASING IFN S.A. şi S.C. ŢIRIAC LEASING IFN S.A., IGPR a ajuns la un acord cu partenerii contractuali prin semnarea actelor adiţionale la cele 28 de contracte. Astfel, o parte dintre acestea au fost reziliate, iar pentru restul s-au convenit noile condiţii referitoare la termenele de livrare a autospecialelor şi la termenele de plată a ratelor contractuale.

De asemenea, în cazul a două contracte a fost obţinută o diminuare a preţului contractului ca urmare a reducerii preţurilor unor echipamente speciale muncii de poliţie oferită de către producătorii sau furnizorii acestora.

Numărul autospecialelor care urmează să fie achiziţionate a fost redus cu 55,33%, de la 1.836 contractate iniţial, la 820 de autospeciale, conform actelor adiţionale încheiate. A fost convenită rezilierea a 9 contracte de achiziţie publică, fără plata de daune, penalităţi sau orice alte pretenţii materiale ori de altă natură, iar valoarea totală a contractelor reziliate a fost de 256.661.446,87 lei.Conform actelor adiţionale semnate, valoarea totală a contractelor care urmează se fie derulate este de 164.617.026,32 lei. De asemenea, valoarea a două contracte de achiziţie publică a fost redusă cu suma de 5.143.023,10 lei, care a însemnat diminuarea preţurilor echipamentelor speciale muncii de poliţie cu care sunt dotate autospecialele. Astfel, au fost reduse cu 86,47% obligaţiile care afectau bugetul de stat pe anul 2009, iar în prezent deficitul Poliţiei este de aproximativ 15.000 de mijloace de transport.

Cum a scos Poliţia de pe listă Loganurile

De la începutul acestui an, noua conducere a Inspectoratului General al Poliţiei Române a preluat sarcina derulării contractelor de achiziţie publică de autospeciale în sistem leasing financiar, încheiate la sfârşitul anului trecut şi care au fost contestate intens de către mass-media. Inspectoratul a încercat rezilierea tuturor contractelor, însă nu a existat posibilitatea de reziliere unilaterală ori anulare, fără plata unor daune şi penalităţi însemnate valoric. De exemplu, pentru un singur contract, furnizorii echipamentelor speciale muncii de poliţie au comunicat Poliţiei Române că în caz de reziliere unilaterală vor solicita plata contravalorii acestor echipamente în sumă de 981,926.34 lei şi 63,744.75 euro, calculată la data de 10.04.2009, fără a fi incluse eventualele daune-interese.

În aceste condiţii, dar şi pe fondul mult-discutatei crize economice care a condus la diminuarea substanţială a bugetelor instituţiei, o comisie care s-a constituit la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române din 30 de specialişti a efectuat o analiză amănunţită asupra oportunităţii şi necesităţii derulării contractelor de achiziţie publică încheiate în perioada mai-octombrie 2008.

Singura soluţie viabilă, care să evite plata de la bugetul de stat a unor daune şi penalităţi foarte mari, dar şi pentru încadrarea în fondurile alocate acestei achiziţii, a fost negocierea cu partenerii contractuali a condiţiilor de reziliere de comun acord a unor contracte precum şi a condiţiilor de livrare şi plată, pentru celelalte contracte. Astfel, IGPR a urmărit rezilierea contractelor de achiziţie a unor autospeciale dotate cu echipamente speciale muncii de poliţie, care aveau un preţ foarte mare şi achiziţionarea unui număr de autospeciale mai puţin echipate, însă necesare îndeplinirii atribuţiilor specifice Poliţiei Române.

Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) a fost informată cu privire la stadiul negocierilor derulate, iar la finalul lor, Guvernul României a aprobat informarea transmisă de MAI, cu privire la soluţiile legale identificate şi negociate pentru deblocarea situaţiei.

Antena3.ro vă prezintă detalii cu privire la fiecare contract al IGPR, prin care a achiziţionat maşini autospeciale

Cele 9 contracte care au fost reziliate:

1. Lotul nr. 2 cuprinde 392 de autospeciale de patrulare pentru poliţia rutieră, dezvoltate pe autoturisme Dacia Logan, în valoare totală de 98.980.069,96 lei, celebrul ?Logan de 70.000 de euro?

2. Lotul nr. 5 cuprinde 49 de autospeciale de patrulare prevăzute cu cuşcă pentru câini, dezvoltate pe autoturisme Dacia Logan, în valoare totală de 6.231.300,43 lei

3. Lotul nr. 6 cuprinde 43 de autospeciale ? atelier transmisiuni, destinate centrului de Comunicaţii şi Informatică, dezvoltate pe autoturisme Dacia Logan, în valoare totală de 5.514.167,97 lei

4. Lotul nr. 7 cuprinde 301 autolaboratoare criminalistice, dezvoltate pe autoturisme Dacia Logan, în valoare totală de 89.328.108,80 lei

5. Lotul nr. 9 cuprinde 34 de autospeciale de patrulare pentru poliţia rutieră, dezvoltate pe autoturisme BMW 330 xd 4x4, în valoare totală de 14.357.424,46 lei

6. Lotul nr. 22 cuprinde 2 autospeciale pentru munca operativă de poliţie, dezvoltate pe autoturisme Honda CRV, în valoare totală de 380.344,43 lei

7. Lotul nr. 23 cuprinde 18 autospeciale pentru munca operativă de poliţie, dezvoltate pe autoturisme BMW X3, în valoare totală de 3.967.432,75 lei

8. Lotul nr. 24 cuprinde 163 de autospeciale de teren pentru munca operativă de poliţie, dezvoltate pe autoturisme BMW X3 şi NISSAN PATHFINDER XE, în valoare totală de 33.841.173,17 lei

9. Lotul nr. 25 cuprinde 14 autospeciale de intervenţie, dezvoltate pe autoturisme VW TRANSPORTER, în valoare totală de 4.061.424,89 lei.


Cele 19 contracte care vor fi derulate:

1. Lotul nr. 3 cuprinde 449 de autospeciale dezvoltate pe autoturisme Dacia Logan MCV 1,5 dci, combi, cu aer condiţionat, 4 roţi suplimentare, baterie suplimentară şi garanţie extinsă pe 3 ani. Autospecialele sunt destinate muncii de poliţie rutieră, sunt echipate în principal cu sistem video radar mobil pentru monitorizarea traficului rutier, echipamente de radiocomunicaţii, sistem de avertizare optico-acustică şi etilotest electronic. Preţul unui autovehicul, cu TVA inclus, este de 44,173.75 lei, iar valoarea unitară pe autospecială, care include auto şi echipamente, este de 142,964.89 lei. De asemenea, în urma discuţiilor purtate cu societatea de leasing, valoarea contractului iniţial a fost redusă cu suma de 5.005.879,33 lei, adică 11.148,95 lei pe autospecială, prin diminuarea preţurilor echipamentelor speciale muncii de poliţie.

2. Lotul nr. 4 cuprinde 50 de autospeciale pentru asigurarea suportului logistic în misiuni, dezvoltate pe autoturisme Dacia Logan MCV 1,5 dci, dotate similar celor din lotul 3. Preţul unui autovehicul cu TVA inclus este de 44,240.34 lei, iar valoarea unitară pe autospecială, care include auto şi echipamente, este de 54,344.59 lei.

3. Lotul nr. 8 cuprinde 5 autospeciale pentru asigurarea suportului logistic în misiuni, dezvoltate pe autoturisme Dacia Logan Van 1,5 dci. Preţul unui autovehicul cu TVA inclus este de 39,050.55 lei, iar valoarea unitară pe autospecială, adică auto şi echipamente, este de 60,496.72 lei.

4. Loturile nr. 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21 cuprind 124 de autospeciale destinate muncii operative a poliţiei de combatere a criminalităţii organizate, operaţiunilor de supraveghere, prinderii în flagrant a autorilor de infracţiuni şi obţinerii probelor, despre care IGPR nu poate oferi prea multe detalii, având în vedere confidenţialitatea activităţii de crimă organizată.

5. Lotul nr. 26 cuprinde 124 de autospeciale de intervenţie, dezvoltate pe autoturisme Mercedes Benz Vito, destinate acţiunilor forţelor speciale de intervenţie. Preţul unui autovehicul cu TVA inclus este de 110,058.34 lei, iar valoarea unitară pe autospecială, adică auto şi echipamente, este de 171,062.50 lei.

6. Lotul nr. 28 cuprinde 22 de autospeciale pentru transportul persoanelor reţinute sau arestate, dezvoltate pe autoturisme FORD Transit. Preţul unui autovehicul cu TVA inclus este de 99,951.67 lei, iar valoarea unitară pe autospecială, formată din auto şi echipamente, este de 151,672.71 lei;

7. Lotul nr. 29 cuprinde 41 de autolaboratoare criminalistice, dezvoltate pe autoturisme Mercedes Benz Vito, destinate activităţilor specifice de investigare şi cercetare la locul faptei în cauze complexe şi care urmează să fie distribuită câte o autospecială pe un judeţ. Preţul unui autovehicul cu TVA inclus este de 123,833.78 lei, iar valoarea unitară pe autospecială, adică auto şi echipamente, este de 392,523.29 lei;

8. Lotul nr. 30 cuprinde 1 autospecială de intervenţie, dezvoltată pe un autoturism Mercedes Benz Sprinter, destinată activităţilor desfăşurate pe linia combaterii infracţiunilor comise cu mână armată sau luării de ostatici. Autospeciala este echipată conform standardelor impuse la nivelul Grupului ?ATLAS?, organizaţie profesională a formaţiunilor de intervenţie ale poliţiilor din statele membre U.E. În urma discuţiilor purtate cu societatea de leasing, contractul iniţial a fost modificat în sensul reducerii valorii acestuia cu suma de 137.143,77 lei, prin diminuarea preţurilor autospecialei şi echipamentelor. Preţul autovehiculului cu TVA inclus este de 122,657.68 lei, iar valoarea acestuia cu echipamentele incluse este de 1,834,558.36 lei;

9. Lotul nr. 31 cuprinde 4 autobuze pentru transport efectiv, marca SOR C12. Preţul unui autovehicul cu TVA inclus este de 527,187.85 lei, iar valoarea unitară pe autospecială, care include auto şi echipamente, este de 535,589.25 lei.

Pentru fiecare lot sunt incluse şi următoarele elemente de cost: proiectare (elaborare, modificare, avizare, management proiectare), prototip (proiectare, avizare, modificare, transport, manipulare, depozitare, paza, asigurare pentru materiale, echipamente, vehicule, omologare prototip, management elaborare prototip), producţie (transport, manipulare, asigurare, pază, depozitare echipamente, stocaj vehicule, asigurare locaţie şi infrastructură montaj, manopera, asigurarea managementului calităţii, transport/cazare/diurnă personal în locaţii montaj, testare pentru fiecare produs), prerecepţie (transport, masă, cazare pentru reprezentanţi Utilizator, Locator, Furnizori), recepţie (transport la locul livrării, manipulare/încărcare/descărcare autospeciale, stocare, pază, asigurare, chirie locaţie, pregătire de livrare, documentaţie tehnică, documentaţie de livrare), instruire ( pentru echipamente şi vehicule, carburant), costuri financiare furnizori, extindere garanţie, conform caietului de sarcini, suplimentar faţă de garanţia standard, etc. Toate echipamentele, inclusiv autovehiculele, beneficiază de garanţie extinsă de 3 ani sau 100.000 km pentru mijloacele de transport.

Fondurile necesare acestei achiziţii au fost aprobate prin HG nr. 1852 din 21.01.2007, iar Inspectoratului General al Poliţiei Române i-a fost alocată suma de 487 milioane lei în vederea achiziţionării de mijloace de transport prin leasing financiar, pe o perioadă de 3 ani.

În bugetul aprobat pentru acest an există fondurile necesare derulării contractelor, la capitole bugetare distincte de alte cheltuieli. Plata primei tranşe se va face după recepţia autospecialelor, iar preţul total al autospecialelor include contravaloarea asigurării de răspundere civilă şi asigurării CASCO, precum şi taxele de înmatriculare, inspecţie tehnică periodică, roviniete şi revizii pentru toată perioada de derulare a contractului.

Paula Safta, Antena3.ro

×
Etichete: Logan paula safta
x close