În cinci ani de zile, românca în vârstă de 49 de ani a reușit să strângă de la bătrână suma de 400.000 de euro. Pensionara economisese acești bani în timp ce lucra la un oficiu poștal, iar românca a reușit să îi ia mare parte din avere..
După ce conducerea Poștei italiene a anunțat retragerile repetate ale femeii în vârstă de 84 de ani, au intrat pe fir și carabinierii care au deschis o anchetă. Așa au descoeperit că românca reușise inclusiv să-și cumpere o mașină de lux. Ea primea venituri de cetățenie, deoarece este mama unui copil cu handicap și primea îngrijire și indemnizație.
Românca a văzut-o pe bătrână în fața unei biserici și a început să-i câștige mila cu povești cu un impact emoțional foarte mari despre moartea copiilor pe care aceasta îi inventase.
"De fiecare dată când starea copiilor fictivi s-a înrăutățit, ducând povestea până la moartea lor, victima a plătit mii și mii de euro, crezând că o ajută la cheltuielile de sănătate, alteori la cheltuielile de înmormântare. Românca a falsificat și poze pentru a da credibilitate poveștii sale", au menționat anchetatorii, potrivit Spynews.
Românca și-a achiziționat electrocasnice de lux, o dronă de 2.000 de euro, un monitor de peste o mie de euro, bijuterii din aur și o limuzină de lux, chiar dacă aceste bunuri erau incompatibile cu statutul acesteia de beneficiară a unei pensii de handicap.
,,Bunuri cu siguranță incompatibile cu statutul de șomaj al femeii, beneficiară a unei indemnizații de handicap pentru un singur copil cu handicap, precum și beneficiară a Venitului de Cetățenie", au mai transmis anchetatorii.
Acum, femeia a primit ordin de restricție și nu va mai avea voie să se apropie de bătrână.