Postul de televiziune de stat din Emiratele Arabe Unite a difuzat imagini cu Viorica Dăncilă din timpul vizitei premierului la Marea Moschee Sheikh Zayed de la Abu Dhabi, cel mai mare lăcaș de cult din Emirate, care poate găzdui mai mult de 41.000 de credincioși.
Viorica Dăncilă a fost însoțită pe parcursul vizitei de Excelența Sa Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi și de delegațiile celor două țări.
Cu această ocazie, în dialogul cu interlocutorii emiratezi, premierul român a evocat diversitatea etnică și religioasă din Emiratele Arabe Unite, sens în care a apreciat eforturile făcute de autoritățile emirateze în vederea integrării minorităților religioase din această țară.
Cu referire la comunitatea musulmană din România, premierul Dăncilă a arătat că aceasta datează din secolul al XIII-lea și a beneficiat întotdeauna de libertate de cult, fiind pe deplin dedicată valorii conviețuirii pașnice cu majoritatea creștină și cu celelalte minorități religioase din țara noastră, pe baza înțelegerii comune și a respectului reciproc.