Antena 3 CNN Actualitate Cum a ajuns un cuplu în vizorul poliției după ce s-a cazat și a mâncat la două hoteluri din Sinaia

Cum a ajuns un cuplu în vizorul poliției după ce s-a cazat și a mâncat la două hoteluri din Sinaia

Georgiana Marina
<1 minut de citit Publicat la 08:52 30 Aug 2024 Modificat la 08:52 30 Aug 2024
camera de hotel cu bagaj
Un cuplu s-a ales cu dosar penal după ce a păgubit două hoteluri din Sinaia.FOTO: Getty Images

Un cuplu s-a ales cu dosar penal după ce a păgubit două hoteluri din Sinaia. Cei doi s-au cazat câte o săptămână, apoi au plecat fără să plătească masa şi cazarea în valoare de peste 16.000 de lei.

Cei doi soți aveau plan bine pus la punct.

Inițial rezervau doar câteva zile o cameră la hotel apoi își prelungeau șederea.

Când trebuia să elibereze camera, soția strângea bagajele și pleca din hotel pe ușa din spate. Apoi, soțul dispărea și el.

Au reușit astfel să înșele două hoteluri din Sinaia. La primul au stat din 30 iulie până în 6 august, iar la al doilea din 22 până în 28 august.

La a doua unitate de cazare, administratorul a sunat la poliție.

Femeia a fost prinsă în gara Sinaia, în timp ce urca în tren. Ulterior a fost prins și bărbatul, cei doi fiind reținuți și duși la audieri.

Ei sunt cercetați pentru înșelăciune.

×
Parteneri
x close