''Era pe la începutul anului 2007. De ceva timp mă simțeam foarte rău, la cel mai mic efort transpiram, mi se încleștau maxilarele și o gheară extrem de dureroasă îmi cuprindea pieptul și mă împiedica să respir. După o criză mult mai violentă decât celelalte, mi-am rugat asistenta să-mi aducă un medic internist acasă, și asta nu din megalomanie, ci pentru că eram extrem de ocupat, neavând timp să mă duc și să aștept pe holurile spitalelor. Chiar dacă-ți faci programare, medicul mai are un pacient la consult și te roagă să mai aștepți. Seara, asistenta care făcuse toate aranjamentele îl introduce pe medic în living și ne face prezentările. Era un tip înalt, spilcuit, cu o morgă aristocratică net superioară mie din toate punctele de vedere. Își întinde “au relanti” o mână flască, pe care și-o retrage rapid din mâna mea, vizibil deranjat de faptul că nu i-am sărutat-o. Afișez rapid un surâs tandru și sfios în același timp, îl poftesc să ia loc, lăsându-mă interogat preț de vreo 15 minute pe problemele de sănătate pentru care îmi permisesem să-l deranjez.
– Domnule, îmi spune el, după ce am terminat de răspuns întrebărilor lui, în proporție de 95% aveți cancer gastro-duodenal dar, pentru a fi sută la sută siguri, vă voi trimite la o clinică prestigioasă pentru a face o endoscopie.
– Și dacă se confirmă, cât mai am? – întreb, încercând să-mi ascund tremurul glasului.
– În faza în care presupun că sunteți, cel mult șase luni.''
Continuarea, pe sov.ro.
