În Amintiri din Casa Morţilor sunt abordate probleme filosofice care, mai târziu, vor constitui inconfundabilul substrat ideatic dostoievskian: libertatea, crima, natura umană, mândria, relaţia dintre popor şi intelighenţie, nebunia, iubirea aproapelui, solidaritatea umană, smerenia.
Datorită acestui fond filosofic, textul are un pronunţat caracter eseistic şi contribuie la constituirea vocii distincte dostoievskiene, cea care va deveni pregnantă în marile creaţii din următoarea perioadă.
Fascinant de urmărit în Amintiri… rămâne felul în care o mână de maestru a împletit elemente documentare/autobiografice şi imaginare, pentru a obţine o proză profund originală şi o răscolitoare lecţie despre suferinţă.“Am citit Casa Morţilor. Uitasem multe din ea şi am recitit-o; nu cunosc ocarte mai bună în toată literatura nouă, incluzându-l pe Puşkin. Nu tonul,ci punctul de vedere este uimitor, sincer, natural şi creştinesc. O carte bună, convingătoare. M-am delectat ieri toată ziua cu ea, cum nu m-am mai delectat de mult. Dacă-l vedeţi pe Dostoievski, transmiteţi-i că-l iubesc.”LEV TOLSTOI, scrisoare către N.N. Stahov
