Antena 3 CNN Actualitate Cultură Victimă a crizei financiare. Cotidianul New York Sun a fost închis după 6 ani de activitate

Victimă a crizei financiare. Cotidianul New York Sun a fost închis după 6 ani de activitate

1 minut de citit Publicat la 15:48 30 Sep 2008 Modificat la 15:48 30 Sep 2008
Victimă a crizei financiare. Cotidianul New York Sun a fost închis după 6 ani de activitate
Cotidianul New York Sun, un ziar din Manhattan lansat în urmă cu şase ani, a fost închis marţi din cauza problemelor financiare. Redactorul-şef al publicaţiei, Seth Lipsky, declara cititorilor, la începutul lunii septembrie, că ?Sun se află la răscruce de drumuri? şi că ar putea fi închis în cazul în care nu se găsesc investitori care să salveze cotidianul.
New York Sun, care şi-a luat numele de la legendara publicaţie scoasă de pe piaţă în 1950, a fost lansat în 2002, de un grup de investitori conduşi de fostul mogul media Conrad Black, cu intenţia de a concura cu celebrul New York Times. În prezent compania are 110 angajaţi şi mulţi alţi corespondenţi, iar ziarul este publicat cinci zile pe săptămână, cu un tiraj de 75.000 de exemplare pe zi.
Lipsky a declarat că investitorii actuali erau pregătiţi să pompeze mai mulţi bani în cotidian, dar că aceştia nu putea face faţă singuri deficienţelor financiare al The Sun. Timp de 3 săptămâni s-au căutat noi investitori, însă, pe fondul crizei financiare globale, nimeni nu a sărit în ajutorul publicaţiei.
Seth Lipsky a refuzat să spună la ce nivel se ridicau pierderile sau de câţi bani era nevoie pentru ca ziarul să fie salvat, menţionând doar că era vorba despre ?câteva zeci de milioane de dolari?.
Antena3.ro

×
Etichete: criza economica
x close