Bucureştenii au trăit momente emoţionante, aseară, la Sala Palatului din Capitală. Maestrul Tudor Gheorghe le-a dedicat un spectacol inedit cu ocazia Centenarului. Poeme şi melodii din patrimoniul naţional au fost ascultate cu sufletul la gură de o sală plină de spectatori. Înainte de a intra pe scenă, acesta ne-a acordat un interviu în care ne-a povestit ce îşi doreşte la 50 de ani de carieră.
''Tot spectacolul e nou. De alfel, fiecare spectacol al meu. Nu mă repet niciodată. Eu continui un drum firesc, normal. E o evoluţie înceată, discretă, dar sigură, având în spate poezia populară şi poezia cultă'', a spus Tudor Gheorghe.