Antena 3 CNN Actualitate Cultură TIFF 2019. Începe sărbătoarea filmului la Cluj Napoca

TIFF 2019. Începe sărbătoarea filmului la Cluj Napoca

10 minute de citit Publicat la 09:29 30 Mai 2019 Modificat la 09:29 30 Mai 2019
o_1dc3mrksh5tdbv419e41vp61mub8.jpg

Sute de proiecţii, premiere absolute şi titluri care au făcut istorie, artişti muzicali de renume şi cine-concerte spectaculoase, noi experienţe cine-culinare, workshop-uri şi masterclass-uri susţinute de experţi din lumea filmului şi industrii creative, dezbateri şi petreceri fabuloase vor sărbători majoratul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, între 31 mai şi 9 iunie.

INVITAŢI

Una dintre cele mai excentrice figuri ale cinematografiei mondiale, actorul, regizorul şi producătorul Nicolas Cage este invitatul special al acestei ediţii. Câştigător al unui premiu Oscar şi distins cu numeroase alte premii în cadrul marilor festivaluri de film din lume, starul va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii. Fanii îl vor putea urmări, în rol principal, în două dintre filmele care au doborât recordurile de box office. Prezent la Cluj-Napoca va fi şi regizorul, scenaristul şi producătorul Michel Gondry, la rândul său premiat cu Oscar pentru scenariul original al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004).

Celebrat printr-o retrospectivă integrală, cineastul francez va inaugura, în 31 mai, ora 13:00, Uzina Filmelor de Amatori - un spaţiu amenajat la CREIC (Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative) cu zeci de decoruri şi toată aparatura necesară, în care oricine îşi poate realiza propriul film. Întâlnirea dintre publicul TIFF şi cele două personalităţi invitate va fi posibilă prin două masterclass-uri. Sâmbătă, 1 iunie, ora 12:30, fanii îl vor întâlni pe Michel Gondry la TIFF Lounge, iar duminică, pe 2 iunie, la ora 12:00, Nicolas Cage va veni la întâlnirea cu publicul organizată la Hotel Platinia, Nadav Lapid, regizorul israelian care semnează Sinonime (Synonyms), premiat anul acesta cu Ursul de Aur la Berlinală, va veni la Cluj însoţit de tatăl său, Haim Lapid, scenaristul filmului, alături de care va participa la proiecţia în premieră în România. Tot în familie sosesc la TIFF Eva şi Lukas Ionesco, regizoarea franceză cu origini româneşti care semnează Vârsta de aur (Une jeunesse doree), respectiv fiul său, unul dintre protagoniştii filmului cu caracter auto-biografic inclus în Focusul Francez.

Echipa filmului Politica italiană pentru to(n)ţi (Il Sindaco, Italian Politics 4 Dummies), producţia care a stârnit un scandal enorm în Italia, va împărtăşi publicului din România experienţa unică a procesului prin care a fost creat documentarul. Ismaele La Vardera, jurnalistul-erou, implicat într-o campanie electorală fictivă în cursa pentru Primăria oraşului Palermo, de-a lungul căreia şi-a filmat cu camera ascunsă toate interacţiunile cu politicienii importanţi, va fi prezent la Cluj alături de regizorii Davide Parenti şi Claudio Canepari. Multi-premiatul regizor, scenarist şi producător german Veit Helmer vine la TIFF cu Sutienul (The Bra), cel mai recent film pe care îl semnează. Alături de el, vor fi prezente la întâlnirea cu publicul actriţele Irmena Chichikova şi Maia Morgernstern, ambele protagoniste ale filmului.

Proiectat în premieră absolută la Gala de deschidere TIFF, Parking (r. Tudor Giurgiu), va oferi cinefililor şansa de a-i întâlni pe membrii echipei de producţie şi pe actorii Mihai Smarandache, Carmen Florescu şi Paul Cimpoieru. Nu vor lipsi de la eveniment compozitorul Julio de la Rosa şi scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului ,,Apropierea'', care a inspirat scenariul filmului.

Regizorul, producătorul şi criticul canadian distins cu trei premii majore la Locarno, Denis Cote revine la Cluj, de data aceasta în calitate de membru al juriului Competiţiei TIFF. Cineastul canadian vine însoţit de Ghost Town Anthology, cel mai recent film pe care îl semnează, lansat anul acesta în competiţia pentru Ursul de aur, la Berlin. Cu peste 30 de ani de experienţă în industria filmului, producătorul Mike Goodridge, actualmente director artistic al Festivalului de la Macao, va face parte la rândul său din juriul care va stabili titlul câştigător al Trofeului Transilvania, alături de producătoarea croată Anita Juka şi regizorul şi scenaristul român Constantin Popescu, care semnează, printre alte titluri de succes prezentate în marile festivaluri, Pororoca, film laureat cu premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF 2018, trei premii Gopo şi un premiu la Festivalul de la San Sebastian.

Direct de pe covorul roşu de la Cannes ajung la TIFF regizorul Corneliu Porumboiu şi actorul Vlad Ivanov, invitaţi speciali la prima proiecţie din România a filmului La Gomera. Tot în premieră va rula şi Monştri., inclus atât în competiţia pentru Trofeul Transilvania, cât şi în Zilele Filmului Românesc. Filmul vine însoţit la Cluj de echipa de producţie şi de actorii Cristi Popa, Judith State şi Dorina Lazăr, iar Radu Dragomir, va fi prezent la proiecţia filmului Mo, debutul său regizoral, cu Dana Rogoz în rolul principal.

Premiul de excelenţă îi va fi oferit la această ediţie inegalabilului Marcel Iureş, pentru cariera sa impresionantă, marcată de zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume, trei Premii UNITER şi apariţii nenumărate în producţii cinematografice care s-au bucurat de succes internaţional. Unul din cei mai importanţi şi prolifici creatori de costume de film din Romania, Oana Păunescu va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră. Printre actorii români foarte iubiţi de public, cinefilii îi vor reîntâlni la Cluj pe Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru şi Iosif Paştina, prezenţi la proiecţia specială Moromeţii 2.

SECŢIUNI

Nouă titluri recente şi tot atâtea viziuni asupra unui subiect cum nu se poate mai fierbinte, concurează anul acesta pentru premiul FIPRESCI, în secţiunea tematică intitulată Ora de religie, şi o colecţie amplă de filme VR vor oferi publicului o mostră din cinematografia viitorului în secţiunea infiniTIFF. Dedicată pasionaţilor de film şi gastronomie, secţiunea Film Food aduce la Cluj patru poveşti savuroase şi detalii picante din culisele celor mai cunoscute restaurante din Europa. Proiecţiile vor fi urmate de cine speciale pregătite de Chefi inspiraţi de subiectele filmelor incluse în programul ediţiei. De experienţe gastronomice inedite vor avea parte şi cei care vor urmări traseul Caravanei Culinare Franco-Române, prezentă la TIFF în cadrul Sezonului România-Franţa 2019. Cu aceeaşi ocazie, cinefilii se vor delecta şi cu o amplă selecţie de filme semnate de regizori în plină ascensiune, inclusă anul acesta în programul Focus Franţa, dar şi cu o Retrospectivă integrală Michel Gondry.

În secţiunile Competiţie, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Suspecţi de serviciu, Ziua Maghiară, Shadow Shorts, EducaTIFF şi Ziua HBO (partener de tradiţie al TIFF-ului), vor fi proiectate filme în premieră absolută, dar şi titluri premiate în festivalurile internaţionale.

O colecţie eclectică de noutăţi şi clasici de referinţă, în versiuni restaurate, va face deliciul publicului în programul Focus China, ţară aflată pentru prima dată în prim-planul unei ediţii TIFF. Alături de cineastul Fatih Akin şi regizorul Veit Helmer, invitat special al acestei ediţii, regretata Agnes Varda, regina cinematografiei franceze, va fi omagiată în secţiunea 3x3.

PROIECŢII SPECIALE

Proiecţia Parking în premieră absolută va deschide ce-a de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, cu o poveste emoţionantă despre un poet român care, după ce emigrează în Spania, descoperă nu numai chinurile iubirii ci şi durerea depărtării de casă. Filmul în regia lui Tudor Giurgiu va putea fi urmărit în prezenţa echipei, pe ecranul-gigant din Piaţa Unirii Open Air, pe 31 mai, de la ora 20:45.

Invitat special la TIFF 2019, Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale în aplauzele fanilor prezenţi la eveniment special, programat pe 1 iunie, în Piaţa Unirii Open Air. Pe marele ecran va fi proiectat apoi thriller-ul hi-tech Faţă în faţă (Face/Off, r. John Woo), în care Nicolas Cage interpretează, alături de John Travolta, alternativ, rolul unui ucigaş psihopat şi al poliţistului care se află pe urmele lui.

Durere şi glorie (Pain and Glory), cel mai recent film semnat de Pedro Almodovar şi titlul care i-a adus lui Antonio Banderas Premiul pentru cel mai bun actor, alături de noul film al cineastului român Corneliu Porumboiu - La Gomera, au impresionat deja criticii în competiţia oficială de la Cannes şi vor putea fi văzute în premieră în România la TIFF. Tot de la Cannes, din secţiunea Semaine de la critique, revine în competiţia pentru Trofeul Transilvania regizorul Hlynur Palmason cu drama Alb cât vezi cu ochii (A White, WhiteDay).

La 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 89, proiecţia documentarului După Revoluţie, semnat de Laurenţiu Calciu, aduce pe marele ecran imagini înregistrate pe camera lui VHS pe străzile din Bucureşti, imediat după căderea regimului comunist. O proiecţie-eveniment îi va fi dedicată materialului Nu e nimeni acasă, produs de Recorder.ro - câştigător anul acesta la Gala Premiilor Superscrieri. Documentarul realizat de jurnaliştii Andrei Udişteanu şi David Muntean urmăreşte ultimele zile petrecute în România de o familie cu doi copii pregătită să emigreze în Marea Britanie.

CONCERTE & EVENIMENTE SPECIALE

Britanicii eclectici de la TransGlobal Underground şi maeştrii brass ai Fanfarei Tirana din Albania au creat în 2013 un nou univers muzical hipnotizant intitulat The Kabatronics, pe care publicul TIFF va avea ocazia să-l exploreze luni, pe 3 iunie, ora 19:00, într-un concert programat la Casa de Cultură a Studenţilor.

Iubitorii de muzică vor fi impresionaţi de revenirea pe scena muzicală a unuia dintre cele mai populare grupuri franceze a anilor 90'. Legendarii şi carismaticii Les Negresses Vertes vor putea fi ascultaţi live, pentru prima data în România, pe 4 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor. Tot aici, în seara de 8 iunie, de la ora 18:30 va veni pentru prima dată la întâlnirea cu publicul din ţară, compozitorul şi pianistul Jean-Michel Bernard, premiat la Cannes în 2007. Artistul francez va interpreta, alături de solista Kimiko Ono, compoziţiile sale unice realizate pentru coloanele sonore ale filmelor regizate de Michel Gondry sau Martin Scorsese, dar şi piese celebre ale altor compozitori de muzică de film, precum Lalo Schifrin sau Ennio Morricone.

Proiecţia specială din Arkhai Sculpture Park, Vlaha, va oferi cinefililor ocazia de a urmări în aer liber Generaţia Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation), filmul care marchează aniversarea a 50 de ani de la prima ediţie a legendarului festival. Invitatul special al serii: Oigăn, cu deja celebrul său performance live intitulat Oigan plays Dylan.

Un cine-concert de senzaţie îl va readuce anul acesta pe legendarul chitarist Gary Lucas în România, după succesul înregistrat în 2010 la TIFF. Miercuri, pe 5 iunie, ora 21:30, la Biserica Romano-Catolică ,,Sfânta Treime'' din Cluj, artistul american va acompania live proiecţia capodoperei The Goddess (Zeiţa, r. Wu Yonggang), clasicul mut considerat astăzi unul dintre cele mai populare titluri din Epoca de Aur a cinematografiei chineze.

Proiecţiile în aer liber şi petrecerile vibrante vor anima împrejurimile Castelului Banffy pe 1 şi 2 iunie. Programul Weekend la Castel include jocuri interactive, ateliere creative şi spectacole pentru copii pe timp de zi, iar după lăsarea serii invită cinefilii să trăiască o iminentă invazie extraterestră alături de personajele din CoinCoin şi extratereştrii (CoinCoin & The Extra-Humans), în proiecţia-maraton de sâmbătă seară ce va fi urmată de Full Moon Party. Dumincă seară, vedeta de la Castel va fi starul american Nicolas Cage, ,,magnific şi fabulos de feroce'' (The Guardian) în horror-ul sângeros Mandy (2018, r. Panos Cosmatos).
Ca în fiecare an, Casa TIFF va fi gazda unor concerte şi petreceri de pomină, cu intrare liberă, aproape în fiecare seară de festival.

Programul complet al evenimentelor este disponibil aici: http://bit.ly/2JHPexw

Programul infiniTIFF se va concentra anul acesta pe stimularea antreprenoriatului clujean în direcţia producţiei virtuale pentru film, jocuri video, animaţie şi tehnologie audiovizuală, completând proiectul Cluj Future of Work. Două evenimente speciale dedicate profesioniştilor, în acest sens, vor fi infiniTIFF Summit, o conferinţă de jumătate de zi despre producţia virtuală si viitorul muncii, şi infiniTIFF Workshop, un eveniment colaborativ cu participarea stakeholderilor locali din diferite industrii.

BILETE

Atât pentru filme cât şi pentru evenimentele speciale, biletele pot fi cumpărate direct din aplicaţia oficială TIFF, iar codul de bare unic generat pentru fiecare utilizator va asigura un mod rapid de a intra la filme. Aplicaţia poate fi descărcată în forma ei nouă din App Store http://bit.ly/tiff-official-ios-app-2019 şi Google Play Store http://bit.ly/tiff-official-android-app-2019. Construită nativ pentru iOS şi Android, aplicaţia permite accesarea programului festivalului şi construirea propriul itinerariu de filme de văzut.

Premiul Publicului se mută, în acest an, tot în aplicaţia mobilă, unde spectatorii vor putea vota filmele la care au cumpărat bilet, după ora rulării acestuia, şi până cel târziu la finalul zilei respective. Aplicaţia a fost dezvoltată împreună cu echipa Halcyon Mobile, agenţie multi-premiată la Webby Awards şi mFWA.

De asemenea, biletele mai pot fi cumpărate online de pe tiff.eventbook.ro sau direct de la casieriile TIFF.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăria şi Consiliul Judeţean Cluj, Institutului Cultural Român, Programului Europa Creativă - MEDIA al Uniunii Europene, Dacin Sara, Uniunii Cineastilor din Romania, Departamentului pentru Relatii Interetnice - Guvernul României
 

×
x close