Comisia europeană a autorizat, marţi, acordarea unei subvenţii de 450 de milioane de euro pentru televiziunea franceză. Subvenţia a fost acordată pentru a acoperi din pierderile cauzate de oprirea difuzării de publicitate între anumite ore, în anul 2009.
Ajutorul acordat de UE pentru anul 2009, este ?conform cu regulile Europene din domeniu?, a anunţat, într-un comunicat de presă, Consiliul European al Concurenţei citat de AFP.
Autorităţile din Bruxelles au hotărât să deschidă o anchetă privind mecanismul de finaţare al France Television, grup ce cuprinde canalele France 2, France 3, France 4, France 5 et France ô.
?Comisia Europeană va verifica dacă mecanismul de finanţare a France Televisions pentru 2010 şi pentru viitor este compatibil cu normele europene?, s-a precizat în comunicat.
Procedura este una obişnuită în cazul subvenţiilor de această amploare. În acest fel, se va asigura un anumit grad de transparenţă în ceea ce priveşte finaţarea televiziunii publice. Mai ales că televiziunile TF1 şi M6 au înaintat o plângere Comisiei Europene referitoare la o donaţie în valoare de 150 de milioane de euro făcută de statul francez către France Televisions.
Antena3.ro