Cavaleri, domniţe, vrăjitoare s-au adunat în acest weekend la Cetăţuia Braşovului pentru un spectacol medieval incendiar. Turiştii au asistat uimiţi la lupte şi jonglerii cu torţe în flăcări.
Cavalerii vechii cetăţi s-au luptat cu incendiarele vrăjitoare şi au fost răpuşi de puterea lor. Flăcările au avut un rol important în tot spectacolul.
Turiştii au fost încântaţi de spectacol şi au urmărit cu sufletul la gură fiecare mişcare de pe scenă.
Duminică noapte, spectacolul va continua. Cavalerii trebuie să recucerească cetatea şi să ardă vrăjitoarele pe rug.