Pe 11 octombrie 2012, pe scena teatrului ”M. Eminescu” din Botoșani, orașul tău natal, ai lansat în premieră internațională primul tău album intitulat ”Day of Wrath”. De ce acest titlu (”Ziua mâniei”)? Care este povestea celor 11 piese de pe discul produs de Electrecord?
Am simțit dintotdeauna o atracție irezistibilă față de subiectele religioase. Neliniști metafizice și întrebări de natură spirituală și esoterică am avut de când mă știu și îmi amintesc acum că ori de câte ori mă aflam prin preajma vreunui preot pe care-l cunoșteam sau putea fi abordat începeam să-l bombardez cu tot felul de întrebări. Mulți dintre ei mi-au dat răspunsurile standard, vorbind despre PĂCAT, IAD, RAI, FRICA DE DUMNEZEU, ZIUA JUDECĂȚII, ROBII LUI DUMNEZEU, etc…. E lesne de înțeles că nu mi-am putut însuși terminologia într-atat încât să și cred în ea. Prin urmare, la sfatul unor înțelepți am început să studiez religia și fenomenul religios. Am inceput cu cele trei volume din tratatul de istoria religiilor scris de Mircea Eliade, apoi un manual de sectologie, o ediție rară pe care o primisem în dar de la un preot ce preda și la Facultatea de Teologie din Iași și în paralel cu acestea citeam Biblia și încercam să aprofundez diverse interpretări ale textelor de acolo. Așa a început totul în anii 1998-1999. De atunci sunt un pasionat al acestor subiecte. Partea care m-a atras în Biblie de la bun început a fost APOCALIPSA după Ioan, mai precis finalul Noului Testament. Apocalipsa, în traducere din limba greacă, înseamnă REVELAȚIA. Pe lângă descrierile cutremuratoare ale unui sfârșit al lumii așa cum o știm noi astăzi, există și un substrat pshihologic subtil, dar de o însemnătate colosală, dacă vrei să-l vezi, bineînțeles. Ioan ne vorbește despre Fiara care se ridică din mare, despre numărul bestiei, despre "păcătoși", despre lumea distrusă de oameni și apoi curățată prin poruncă divină, despre cei patru călăreți, îngerii care sună din trâmbițe etc. Dacă vrem să privim asta ca pe o simplă poveste a unui personaj cu o imaginație bogată o putem face lesne; dacă vrem să o privim ca pe o coincidență istorică cu perioada în care Nero, conducătorul Romei a distrus lumea așa cum o știau ei atunci putem face și asta, dacă vrem să o privim ca pe un avertisment -ceea ce mulți recomandă, inclusiv eu, ar fi de preferat varianta aceasta. Sunt de părere că SCHIMBAREA trebuie să înceapă din interior, din noi înșine. Prima dată facem curat în conștiință și în sufletele noastre, apoi în jurul nostru, apoi pe întreaga planetă. Mai pe scurt și pe înțelesul tuturor am putea apela cu ușurință la sintagma mundană "m-am enervat și m-am pus pe treabă, că nu se mai putea așa" și să începem schimbarea. Dacă ai un bordei pe care-l tot cârpești, mai devreme sau mai târziu el va cădea peste tine. Daca vrei o casă stabilă dărâmi bordeiul, faci o fundație solidă și apoi construiești casa. Același loc e suficient de bun, dacă fundația e suficient de trainică. Darul păsării Phoenix l-am primit cu toții și ar trebui să abuzam de el. Prin ZIUA MÂNIEI personal mă refer la ziua în care începem schimbarea cu adevărat.
Din zecile de mii de vizualizări de pe YouTube și de pe site-ul tău oficial http://www.BogdanOta.com deduc că în topul preferințelor fanilor tăi se găsește lucrarea muzicală ”Story of My Life”? Ce crezi că atrage atât de mult la această piesă? Artistul Bogdan Ota are vreo piesă favorită din materialul inclus pe acest prim album?
Așa e, am remarcat și eu că Story of My Life este una dintre preferatele ascultătorilor muzicii mele. Lăsând la o parte melodicitatea și interpretarea la pian a unei linii melodice personal cred, după cum o spun la toate spectacolele mele, că fiecare se regăsețte în această lucrare muzicală. De aici trag concluzia, universală de altfel, că Story of My Life nu este doar povestea vieții mele, ci povestea noastră, a tuturor. Cu toții ne naștem, creștem, învățăm să mergem, să vorbim, să iubim, să suferim, să fim învingători și deopotrivă învinși, cu toții avem satisfacții și frustrări, și cu toții ne pregătim să părăsim această lume mai înțelepți și mai luminați, împăcați cu noi și cu Divinitatea. De aceea spun cu toată convingerea că ceea ce m-a inspirat să scriu piesa aceasta, de fapt m-a inspirat să scriu POVESTEA NOASTRĂ, a tuturor. Pe bookletul CD-ului am făcut și analogia plimbării Nebunului, cartea cu numărul 0 din Tarot, prin toate cele 22 de Arcane Majore sau portaluri ale sufletului.
Nu pot spune că am o anumită lucrare preferată, la urma urmei toate sunt scrise de mine. Aș putea spune în schimb că în funcție de starea de spirit în care mă aflu în anumite zile, am câte o lucrare preferată.
Criticii de specialitate au întâmpinat dificultăți atunci când s-a pus problema să încadreze muzica semnată de tine într-un gen anume (într-un final s-au oprit la New Age Symphonic, respectiv Neo Classical). Cum ți-ai descrie propria muzică dincolo de acești termeni mai mult sau mai puțin pretențioși?
Simplu: MUZICĂ. Eu mă străduiesc să dau importanță fiecărui instrument din orchestrație, fie el unul clasic sau unul de sinteză. În muzica mea nu scot pianul mai în evidență față de orchestră și nu am dat orchestrei doar un rol acompaniator niciodată. Eu cred că acompaniez orchestra în egală măsură în care ea mă acompaniază pe mine. Gen muzical? Nu cred în PĂTRĂȚELE și CUTIUȚE. Cel putin în muzică dintotdeauna am fost "în afara cutiei" și cred că așa au fost toți. Sunt foarte curios dacă, din punctul de vedere al muzicologilor și criticilor muzicali, la vremea lui Mozart a respectat vreodată în proporție de 100% o anume formă muzicală. Îmi amintesc că învățam în facultate la materia "Forme muzicale" despre tot felul de genuri. Forme mono, bi, tri-strofice, reprize, forma de concert, forma de sonată, forma de lied, etc. Ca și compozitor întotdeauna am găsit aceste lucruri inutile. Eu compun când sunt inspirat, dacă nu am nici o idee bună nu scriu nimic. Câteodată aștept 3-4 săptămâni până acea melodie își face loc în mintea și în sufletul meu, alteori apare instant. Ideea ultimei piese, "Revelations", pe care am lansat-o la Cluj în cadrul emisiunii radio ”Incursiuni de meloman” și apoi pe scena Operei Române, mi-a venit la ora 4 dimineața. Efectiv m-a trezit din somn, am visat tema principală. Era prea devreme să mă duc în studio să pornesc tot echipamentul și să o înregistrez astfel încât am scris tema principală în smartphone - să nu o uit - , apoi m-am culcat la loc. Eu așa fac muzica, nu cred că există reguli, nu cred în ele cum nu cred în genuri și în încadrări stilistice și catalogări. Grosso modo pot spune că fac muzică simfonică și folosesc accente și efecte sonore moderne. În rest, detaliile mă interesează puțin spre deloc. Uneori spui unei femei un simplu "Te iubesc" și pentru ea este suficient., alteori faci o întreagă filozofie în jurul acestor două cuvinte și nu reușești să lămurești pe nimeni, alteori nu spui nimic - o strângi în brațe și ea înțelege tot ce ai să-i spui pentru că sufletul vibrează. Există o muzică în interiorul fiecăruia dintre noi, unică, irepetabilă și inconfundabilă. Acea muzică trebuie să o folosim, acel gen muzical.
Care sunt artiștii pe care îi admiri? Pentru cei care nu au ascultat până acum muzica semnată de tine, te-ai putea gândi la câteva nume sonore ale industriei muzicale contemporane cu care crezi că se aseamănă cel mai bine muzica ta?
Primul disc pe care am învățat să-l pun singur în anticul pick-up Belarus la doar 3-4 ani a fost o înregistrare cu Uvertura CORIOLAN - Ludwig van Beethoven. Doamne, îmi amintesc și acum, atîta forță din muzica aia m-a șocat. Știu că am ascultat discul ăla până am tocit și vinilul, și doza pick-up-ului. Apoi am trecut la romantici și post romantici. După aia muzica modernă, muzica serială, dodecafonică, mă cam lasă rece, nu-mi spune nimic. Dacă nu are melodie nu ascult. Mijloacele tehnice sunt făcute să fie exploatate pentru a obține ceva frumos, nu grotesc. Dintre contemporani îi admir mult pe John Williams, Hans Zimmer, Brian Tyler, Enio Morricone, Vanghelis, Howard Sore - cu toții compozitori de muzică de film. Știți ce au cu toții în comun, de ce îi plac și nu mă satur să-i ascult?! Pentru că muzica lor are MELODICITATE. Deși mulți mă vor pune la zid pentru ce urmează să zic - e doar parerea mea și GUSTUL MEU PERSONAL- o lucrare muzicală fără melodicitate și muzicalitate NU E MUZICĂ. E ca și cum ai încerca să pictezi un tablou hidos cu bălegar, dar tehnica folosită e una elitistă. Asta nu-l face o operă de artă. Eu nu aș pune așa ceva pe perete chit că a fost pictat prin procedee ce foloseau fizica atomică. La fel și muzica NE PLACE SAU NU NE PLACE.
Cum îți explici reacțiile emoționale profunde pe care muzica ta le provoacă ascultătorilor? Există vreun ingredient ”magic” pe care îl adaugi compozițiilor tale astfel încât să obții acest efect de descătușare a unor emoții nebănuite în ascultător?
Ingredientul ”magic" despre care vorbiți e inspirația. Forța divina, dumnezeiască ce mă inspiră și mă trezește noaptea din somn sau mă cheamă din vacanță în studio în fața pianului și a computerului dorește ca muzica mea să facă oamenii să vibreze asemeni mie. Altfel nu aș fi putut reuși. Dumnezeu nu mi-ar fi permis. Întotdeauna mă pun în scaunul ascultătorului și îmi spun "dacă pe mine mă face să vibrez, va vibra și spectatorul meu, dacă pe mine mă lasă rece ceea ce compun, atunci e clar, piesa nu iese din studio decât în coșul de gunoi”.
Frederic Chopin a spus cândva: "Arta izvorâtă din durere e la fel de adevărată ca și durerea". Am citit această sintagmă scrisă pe un colț de bancă în liceu. Nu știu cine a stat în banca aceea înaintea mea și de unde a făcut rost de acest citat dar de atunci ori de cate ori fac verificarea finală și dau verdictul dacă o piesă părăsește studioul spre publicul larg sau nu, îmi vin în minte aceste vorbe și ascult: este muzica aceasta adevarată sau nu?
S-a constatat cu uimire, în diverse ocazii, că personaje dintre cele mai rezervate și sobre sfârșesc prin a plânge la recitalurile tale. Sau că publicul reunit la concertele tale (mai ales în spații deschise, piețe) uită să mai respire, cuprins de o trăire aparte. Să îndrăznesc să numesc această trăire ”mistică”? Care e percepția artistului de pe scenă vis-a-vis de acest fenomen?
După cum am precizat și în răspunsurile anterioare, eu trăiesc același lucru asemeni celor ce vin să asculte muzica mea. Am aceleași emoții de fiecare dată, fie că performez în fața a 50 de oameni, fie în aer liber pentru 25.000. E la fel, exact la fel. De fiecare dată interpretez diferit o lucrare muzicală, totul depinde de starea mea de spirit. Notele sunt aceleași, muzica nu se schimbă, degetele le mișc cu aceeași vitezaăpresiunea degetului în clapă e diferită, căci și presiunea emoțiilor din sufletul meu e diferită în fiecare zi, respir diferit, ma bucur de fiecare dată altfel și notele pe care mă întristez sunt și ele de fiecare dată diferite. Mistic?! poate că da. Nu vreau să fiu un fățarnic și de aceea recunosc public de fiecare dată: EU NU COMPUN NIMIC! Eu doar scriu ceea ce a compus universul, eu sunt o simplă unealtă și de aceea vibrez și eu exact ca toată lumea.
Cum vezi misiunea artistului într-o lume dominată de logică, rațiune și calcule materiale?
Pe scena de la București din Piața Constituției, în fața a 27.000 de oameni am auzit pentru prima dată următoarea afirmație, făcută de actorul Tiberiu Păun, care m-a introdus publicului în acea zi: "Marii creatori sunt cutia de rezonanță a universului". Arta e unul din cadourile lui Dumnezeu pentru oameni. Noi cei ce o creăm suntem uneltele prin care Arta ajunge la oameni. Avem, ca toți ceilalți, o misiune divină de îndeplinit pentru că am primit de la naștere un dar, un "talant". Păcatul cel mare nu e când îl folosești greșit, cu toții suntem supuși erorilor. Păcatul capital e când nu-l folosești deloc și îl îngropi. Rațiunea și calculele materiale ajută ca lumea aceasta materială să rămână într-un echilibru fără de care nu am putea exista. Noi suntem ființe carnale finite, pe o planeta finită. Sufletele noastre nu sunt așa. Aici intervenim noi, artiștii. Noi ne ocupăm de suflete, nu de carne.
Pe 14 și 15 iunie 2013, ora 20:00 vei concerta la Cinema Patria din București alături de Nordic Sonata Orchestra într-un spectacol total de sunet, lumini și efecte speciale. Prin ce este diferit conceptul acestui spectacol de ceea ce se întâmplă în prezent pe scenele din țară?
Prin faptul că eu, colegii mei și muzica mea suntem pe acea scenă. Oferta de cultură în România este ENORMĂ. Oamenii au liberatea de a alege. Eu încerc prin toate mijloacele de care pot dispune (căci resursele materiale și financiare sunt finite, dupa cum am menționat anterior) să fac un spectacol din care spectatorii să facă parte. De aceea atâta sunet, lumină, proiecții video.
Show-ul de la Cinema Patria promite ”Revelația”. De ce ai ales acest titlu de spectacol? La ce să se aștepte publicul?
Apocalipsa, Revelația, Day of Wrath, toate înseamnă același lucru. Publicul va pleca total schimbat din acea sală de spectacol. Imaginile vor vorbi de la sine, am descris diverse stări sufletești atât în muzică, cât și în grafică, cu ajutorul specialiștilor din domeniul acesta și cum să vă spun: cu toții am citit undeva, cândva ceva. Dar vine un anume moment în viața noastră când cineva vine și îți mai spune acel lucru încă o dată, poate într-un mod mult mai simplu, și abia atunci ÎNȚELEGI, abia atunci ÎȚI ASUMI ce ai citit și ai revăzut sau ai auzit de multe ori. Acela e momentul tău, când ceva face "click" în sufletul tău și începi să faci anumite schimbări.
