Antena 3 CNN Actualitate Cultură Sexul frumos e sexul puternic: rolul unor dame cutezătoare în cel de-al Treilea Reich

Sexul frumos e sexul puternic: rolul unor dame cutezătoare în cel de-al Treilea Reich

S.T.
4 minute de citit Publicat la 18:43 19 Aug 2014 Modificat la 18:43 19 Aug 2014
Riefenstahl.jpg
Ca orice regim totalitar, nazismul a polarizat societatea germană, împărţind-o în partizani, numiţi mişei de cei ce se opuneau regimului, şi în rezistenţă, trădători în ochii susţinătorilor lui Hitler. Evenimentele au fost modelate nu numai de bărbaţii de la vârful puterii, personaje multe vehiculate în istorie, dar şi de câteva femei. Tabloul este incomplet fără să fie menţionate şi aceste dame ce au ales să joace un rol în noua ordine ce fusese instituită în Germania. Fie că au optat pentru a sta alături de iubitul Führer, suportând, adesea, consecinţele – din partea contemporaneităţii, a viitorului lor apropiat sau, pur şi simplu, a istoriei – fie că au mers împotriva curentului, sacrificându-şi viaţa sau siguranţa personală în numele unui obiectiv ce transcendea realităţile mercantile imediate.
 
FETELE GERMANE MAI PRESUS DE TOŢI

Eva Braun
La 25 de minute după ora două, în dimineaţa zilei de 7 februarie 1912, se năştea, în Munich, Eva Anna Paula Braun. Câţiva ani mai târziu ea devenea femeia misterioasă din viaţa privată a Führerului celui de-al Treilea Reich. Soţie pentru o zi, dar amantă a lui Hitler pentru 12 ani, ea şi-a întâlnit jumătatea pentru prima dată în 1929, în timp ce lucra ca asistentă a iubitorului de bere Heinrich Hoffman, fotograful oficial al celui de-al Treilea Reich, care-şi avea magazinul pe Schellingstrasse, nr. 50, Munich. La acea vreme, acesta deja se alăturase noului partid nazist, pe buletinul său de membru stând scris cu cifre groase numărul 427.
După ce au dezbătut ideea suicidului, Eva Braun a murit, alături de Hitler, la 30 aprilie 1945, în buncărul său subteran din grădinile Cancelariei din Berlin. Se afla la cea de-a treia încercare. Prima fusese în noiembrie 1932, când a fost găsită cu un glonţ în gât. Pe 28 mai 1935, Eva, care se plângea adesea de neglijările lui Adolf, a fost cuprinsă de disperare şi a luat, pe nerăsuflate, 25 de somnifere „ca să fie sigură”. Mai târziu în aceeaşi noapte, a fost găsită inconştientă în patul surorii sale, Ilse, care a chemat un doctor. Acesta a venit chiar la timp pentru a-i salva viaţa. După ce s-a recuperat, Hitler i-a cumpărat o vilă cu şase camere în Weidermeyerstrasse, în Munich, şi i-a oferit şi o maşină cu şofer. Deşi Eva era la curent cu persecutarea evreilor, nu există nicio mărturie că ştia ceea ce se petrecea şi în lagărele de concentrare.
Mama Evei, Franziska Braun, a trăit până la venerabila vârstă de 96 de ani şi a murit în Ruhpolding, Bavaria, în ianuarie 1976. Tatăl ei, Fritz Braun, a murit pe 22 ianuarie 1964.
Interesant este că Eva nu a devenit niciodată o membră a Partidului Nazist şi niciodată nu şi-a afişat în public relaţia cu Adolf Hitler. În afara cercului restrâns de prieteni ai lui Hitler, era complet necunoscută publicului larg până după cel de-al Doilea Război Mondial.
 
Gretl Braun
Cea mai mică dintre cele trei fete ale lui Fritz şi Franziska Braun, numele ei real a fost Margarete şi a fost născută trei ani mai târziu după Eva. Trăiau într-un apartament, la etajul doi, pe Hohenzollernstrasse, nr. 93, în Munich (casa încă există). Fată zvăpăiată şi fără griji, Eva a poreclit-o „Mogerl”, căci adesea era îmbufnată. Şi-a petrecut mult timp cu sora sa în Berghof, pe care Eva adora să îl numească Grand Hotel. S-a căsătorit cu Hans Georg Otto Herman Fegelein, un locotenent general în Waffen SS, pe 3 iunie 1944, în primăria din Salzburg. Recepţia a avut loc la Berghof şi apoi la refugiul montan al lui Hitler din Kehlstein (Cuibul Vulturului), fiind singura petrecere adevărată care a fost vreodată organizată acolo.
În timpul ultimelor zile ale celui de-al Treilea Reich, Fegelein, îngrijorat cu privire la propria-i siguranţă, a încercat să evadeze din Berlin, dar a fost descoperit şi arestat la puţin timp după ce a părăsit apartamentul său din Bleibtreu Strasse, Charlottenburg, cu o valiză imensă în mână, conţinând paşapoarte, bijuterii şi bani. În ziua următoare, Hitler a ordonat să fie împuşcat. A fost adus în grădina Cancelariei şi executat. Eva Braun a încercat să îl salveze, dar totul a fost în zadar. Corpul său nu a fost niciodată găsit. Gretl Fegelein  a supravieţuit războiului şi a dat naştere unei fetiţe, Eva Barbara Fegelein, în 5 mai 1945. Eva Fegelein s-a sinucis în 1975, copleşită de o dragoste neîmpărtăşită. Mama sa, Gretl, s-a recăsătorit, cu omul de afaceri Kurt Berlinghoff, pe 6 februarie 1954 şi a trăit la Agnes-Bernauer-Strasse, Munich-Laim. Numele Fegelein nu a mai fost vreodată menţionat în casa Braun. Gretl Berlinghoff a murit pe 10 octombrie 1987, în Steingaden, la vârsta de 73 de ani.
 
Winifred Wagner
Născută Winifred Williams, în 1894, în Hastings, Anglia, dintr-un tată englez şi o mamă nemţoaică, Winifred a fost crescută de câteva rude îndepărtate din Germania, după ce părinţii săi au murit. În 1915, s-a măritat cu Siegfried Wagner, fiul compozitorului Richard Wagner. Winifred a fost prinsă de mrejele lui Hitler şi ale mişcării naziste la puţin timp după ce împlinise 20 de ani. Când, în 1930, Siegfried a murit, a devenit o prietenă apropiată şi o susţinătoare devotată a lui Adolf Hitler, pe care l-a întâlnit pentru prima dată în 1923. Se zvonea că se pregătea o căsătorie între Adolf şi Winifred, însă nimic nu s-a materializat în acest sens. Un astfel de eveniment ar fi necesitat un sprijin mare din partea naţiunii germane. Însuşi Führerul a alimentat şoaptele, considerând că o uniune a numelor Hitler şi Wagner ar asigura adulaţia din partea maselor pentru totdeauna. De fapt, a cerut-o în căsătorie o dată, dar după ce a devenit Cancelar, în ianuarie 1933, a simţit că nu mai era nevoie să se căsătorească. Se simţea deja căsătorit cu ţara sa adoptivă, Deutschland.

Continuarea pe historia.ro

×
x close