Racheta V-2 construită în Germania a fost testată pentru prima dată pe 3 octombrie 1942. A fost considerată un adevărat succes, iar oamenii de ştiinţă care s-au pus în slujba lui Hitler au fost recompensaţi cu sume uriaşe de bani.
Primul atac în Marea Britanie a adus teroarea printre englezi. Mii de oameni au murit, iar oraşele se transformaseră în cimitire. Până la sfârşitul războiului, V-2 a fost aruncată pe teritoriul Marii Britanii de mai mult de 1.400 de ori, provocand pagube uriaşe ori de cate ori a fost aruncată din ceruri.
Atacurile asupra Marii Britanii au produs 7.250 de victime în rândurile militarilor şi civililor.
Însă racheta V-2 a fost precursoarea tuturor rachetelor moderne, inclusiv cele utilizate în programele spatiale de NASA. Când a fost prima dată construită, a cântărit 14 tone şi a fost lansată pe verticală, putând ajunge la viteze de peste 5.600 de kilometri la oră şi lovind ţinte aflate la distanţe de 320 de kilometri.