Despre adevărata origine a renumitului voievod român Mihai Pătraşcu, zis „Viteazul”, se ştiu puţine. Deşi s-a spus despre el că a fost os domnesc, fiul al voievodului Pătraşcu cel Bun, noile cercetări istorice arată că de fapt Mihai ar fi fost fiul din flori al unei cârciumărese, a avut o copilărie zbuciumată, a fost nevoit să-şi câştige existenţa şi a ajuns la tron numai cu ajutorul unchiului său, grec la origine.
„Originea lui Mihai Viteazul este o problemă nedezlegată încă, e un semn de întrebare al istoriografiei româneşti”, afirmă Constantin C. Giurăscu în „Istoria Românilor”.
Probabil Mihai nu ar fi ajuns niciodată pe tronul Ţării Româneşti şi ar fi trăit până o viaţă de negustor rătăcitor, dacă nu ar fi existat un personaj-cheie în existenţa sa, Iane Banul, scrie adevarul.ro.