Tematica LGBT are o tradiție relativ întinsă în cultura română. Desigur, până recent, majoritatea trimiterilor erau negative, dar au existat și excepții. În continuare puteți citi o trecere în revistă pe fast forward.
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu (În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea, 2004) și Andrei Oișteanu (Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură, 2016) au inventariat o serie de episoade timpurii, de la cronica lui Laonic Chalcocondil despre violul homosexual la care Mahomed al II-lea l-a supus pe Radu cel Frumos (fratele lui Vlad Țepeș) până la cererea de divorţ depusă la 3 octombrie 1836 de Ruxandra Balş, care îl reclama mitropolitului Moldovei pe soțul ei, hatmanul Anastasachi Başotă, că o privează de „plăcerile însoţârei”: „O dişănţată îndărăptnicie a sa l-au rătăcit întru pidosnică hotărâre”.
Sodomia era condamnată de biserică și pedepsită prin lege, fiind supusă în același timp unui fenomen de exotizare prin asocierea cu moravurile importate din Imperiul Otoman. Astfel, în Duduca Mamuca, B.P. Hasdeu face trimitere la „obicee turcești” care nu sunt altceva decât practici homosexuale.
