Descoperire incredibilă în Marea Britanie. Un adevărat sat preistoric subteran a fost identificat lângă Stonehenge. Arheologii cred că aşezarea a fost special construită pentru cei care au ridicat vestigiul. Există adevărate case sub pământ care se întind sub întreaga vale vale. Arheologii cred că satul neolitic a fost construit pentru muncitorii care lucrau la ridicarea monumentului Stonehenge, din sudul Angliei. De fapt, Stonhenge nu este un monument izolat, ci a făcut parte dintr-un adevărat grup de monumente.
Casele subterane sunt poziţionate de-a lungul unor cercuri de lemn care ajung până la râu. Experţii au descoperit şi urme care atestă faptul că aşezarea servea ca loc de petreceri pentru muncitori, dar şi pentru locuitorii din zonă. Pe podelele caselor dar şi împrejur au fost descoperite, efectiv, tone de resturi de mâncare (oase de bovine, de porci). Situl arheologic a fost descoperit în toamna anului trecut dar informaţia nu a fost publicată decât acum. Experţii s-au temut că oamenii vor invada câmpia pentru a vedea cu ochii lor descoperirea şi, astfel, satul s-ar fi degradat.
Observator