Promovarea cititului este una dintre cauzele pe care le susține Revista de Povestiri. De-a lungul anului care a trecut de la lansarea ei, 800 de exemplare au fost oferite ca premii, împreună cu felicitări pentru obiceiul lor, celor 800 de oameni surprinși citind cărți în trenurile Metrorex.
Pentru a rotunji un an de acțiune pro-citit, Revista de Povestiri a lansat un maraton care să scoată în față supereroii cititori, cei care citesc foarte mult, care pot deveni modele de admirat și urmat. Cititorii de excepție merită recunoscuți, mai ales într-un context în care se citește mai puțin și se publică mai greu.
Astfel, 30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de ficțiune în perioada 1 - 30 aprilie, la Maratonul de lectură organizat de Revista de Povestiri. Pentru a fi unul dintre cei 30, aflați detaliile despre înscriere
aici.
Cărțile, care vor fi citite și păstrate de participanți, sunt oferite de editurile
Univers, Rao, Art, Nemira, Casa de Pariuri Literare, Vellant, Curtea Veche, Humanitas și Herg Benet. Cărțile se vor ridica de la Cărturești MȚR, unde echipa Revistei de Povestiri va organiza un fel de checkpoint pentru maraton.