Leprozeria de la Tichileşti, din Tulcea, ultima din Europa, este din nou în atenţia presei străine. Jurnaliştii britanici de la BBC au realizat un reportaj în ultima colonie unde oameni stigmatizaţi de o boală îngrozitoare încearcă să ducă o viaţă cât se poate de normală.
Peste 200.000 de oameni suferă în prezent de lepră. Cei mai mulţi dintre ei trăiesc în Africa şi Asia, dar echipa de la BBC a dorit să-i cunoască pe cei ce locuiesc în ultima leprozerie din Europa - la Tichileşti, în judeţul Tulcea. Jurnaliştii britanici au intervievat un bărbat născut chiar în colonie.
"Când m-am născut, analizele au ieşit la început negative, la fel ca pentru ceilalţi copii. Aşa că ne-au trimis afară, în libertate, să învăţăm carte sau o meserie. Dar boala s-a întors, aşa că m-am întors şi eu." povesteşte acesta.
Suferinţele bolnavilor care au încercat să ducă o viaţă normală i-au impresioant pe jurnaliştii britanici.
"Soţul meu nu şi-a văzut niciodată fiica. A rămas fără vedere înainte de a se naşte ea. Eram căsătoriţi de doi ani şi la început putea vedea, dar a orbit şi nici n-a văzut-o. Aşa ne-a fost soarta." susţien o femeie din Tichileşti.
Sub regimul comunist, bolnavii erau rareori lăsaţi să plece. Astăzi, ei pot părăsi când vor colonia, dar preferă, în general, să rămână acolo, unde se simt mai în siguranţă.
Lepra nu e contagioasă, ci ereditară, determinată de o bacterie, numită bacilul Hansen, aşa că, să stai în preajma unui om bolnav de lepră nu reprezintă niciun pericol.
Antena 3