Autorităţile germane au decis, miercuri, că iniţiativa editorului britanic Peter McGee de a lansa fragmente din volumul "Mein Kampf", de Adolf Hitler, pe piaţa din Germania pentru prima dată din 1945 încalcă legea drepturilor de autor, informează
Mediafax.
Editorul britanic a anunţat, pe 16 ianuarie, că vrea să lanseze pe piaţa germană, joi, "o broşură de 12 - 15 pagini în care sunt incluse, pe de o parte, fragmente din «Mein Kampf» şi, pe altă parte, comentariile unor istorici celebri".
Miercuri, într-o scrisoare adresată cititorilor, editorul Peter McGee a declarat că urmează "să cenzureze el însuşi textul pentu a nu prelungi polemica" iscată de anunţul publicării în Germania a fragmentelor din "Mein Kampf".
"În ediţia de mâine (joi, n.r.), care va purta titlul «Cartea ilizibilă», am acoperit fragmentele din «Mein Kampf»", a spus McGee. Doar comentariile istoricilor vor fi vizibile în broşură.
"Mein Kampf" (lupta mea), scrisă de Führer în timp ce se afla în închisoare în 1924 - 1925, este interzisă din 1945 în Germania. Pe internet, versiunea în limba engleză poate fi cumpărată de pe site-urile de profil. Mulţi experţi spun că fragmente mari din această carte sunt disponibile şi în limba germană pe internet.
Ministerul de Finanţe al Bavariei a moştenit drepturile de autor asupra acestei cărţi şi monitorizează situaţia astfel încât să nu fie publicată.
Miercuri, un tribunal din Bavaria a stabilit că iniţiativa editorului britanic ar încălca drepturile de autor asupra lucrării.