Antena 3 CNN Actualitate Cultură Protest din cauza salariilor mici: Multe muzee din România nu vor participa la Noaptea Muzeelor 2024

Protest din cauza salariilor mici: Multe muzee din România nu vor participa la Noaptea Muzeelor 2024

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 08:34 15 Mai 2024 Modificat la 08:34 15 Mai 2024
muzeul de istorie romania bucuresti
Protest din cauza salariilor mici: Multe muzee din România nu vor participa la Noaptea Muzeelor 2024 Sursa foto: Profimedia Images

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor se declară solidară cu muzeele care au refuzat să participe în acest an la Noaptea Muzeelor 2024.

"Luând act de disproporțiile salariale majore, incorecte, nejustificate, apărute între muzeografi, cercetători, conservatori, restauratori și celelalte posturi de profil din rețeaua Ministerului Educației, cu peste 20-30% mai mari decât ale celor cu responsabilități mult mai mari, patrimoniu cultural mobil administrat infinit superior și complexitate a muncii net superioare din instituțiile muzeale aflate în rețeaua Ministerului Culturii sau a autorităților locale, generate de aplicarea globală și necorelată sistemic a reglementărilor de salarizare din învățământ, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, organismul științific de specialitate cu rol consultativ în domeniul patrimoniului cultural mobil al Ministerului Culturii, își exprimă respectul față de decizia unei mari și reprezentative părți a muzeelor din România de a nu participa în acest an, urmare a acestei situații nefirești, la ediția jubiliară a Nopții Muzeelor, sub deviza „Noapte în muzeele din România”", transmite Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.

Potrivit comunicatului citat, "desconsiderarea pregătirii complexe a specialiștilor din muzee, tratamentul discriminatoriu între diferitele tipuri de instituții culturale, subfinanțarea cronică a muzeelor, nu creează condițiile necesare pentru ca sectorul muzeal să își recapete demnitatea pe măsura valorii sale, a complexității activității și a răspunderii, după cum nu creează condițiile pentru sporirea patrimoniului cultural muzeal prin participarea sistematică la achizițiile de pe piața de profil națională și internațională". 

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor constată, astfel, alături de muzeografi, că o decizie în această privință este amânată. 

Astfel, cum organizarea evenimentului Noaptea Muzeelor se derulează în afara orelor de program și se bazează pe participarea voluntară a personalului din instituțiile muzeale, demersul muzeografilor din domeniu „este cu atât mai legitim”. 

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor arată, totodată, că "se fac eforturi mari pentru rezolvarea acestor situații din partea tuturor factorilor implicați” și speră că vor fi adoptate rapid „măsuri de corecție juste și necesare".

×
x close