Profesorul, esteticianul şi teatrologul Ion Toboşaru a murit vineri, la vârsta de 86 de ani, informează un comunicat Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) - Teatrologie transmis, sâmbătă.
Corpul neînsufleţit al celui numit de toţi cei care l-au cunoscut "Sir Toby", a fost depus sâmbătă la Capela Cimitirului Bellu Ortodox, înmormântarea urmând să aibă loc duminică, la ora 13.00.
”Estetician format de Tudor Vianu, profesor de vocaţie, Ion Toboşaru a fost un adevărat aristocrat al catedrei. Limbajul său inconfundabil i-a marcat personalitatea şi nimeni dintre cei care l-au ascultat fermecaţi vorbind despre teatru nu îi vor uita glasul său eleganta poetică a vocabularului. Şi nici înţelepciunea mereu însoţită de un zâmbet şi de spiritul său ludic. Sir Toby a ştiut că nimeni altul să cultive deopotrivă ţinuta şi generozitatea misiunii de dascăl. Rămân amintirile miilor de studenţi din cele peste şase decenii de pedagogie”, se arată în comunicat.
Profesorul universitar Ion Toboşaru, teatrolog şi estetician de marcă în cultura română, s-a născut, la Constanţa, la 1 noiembrie 1930.
A absolvit, în 1954, Facultatea de Filologie, secţia Limba şi Literatura Română, a Universităţii din Bucureşti şi din acel an 'funcţionează' în învăţământul superior, domeniile de specialitate fiind 'Estetica', 'Estetica şi Teoria teatrului' şi 'Teatrologie - Spectacologie'. Doctoratul l-a obţinut, în 1963, în filosofie, specialitatea estetică.
În perioada 1968-2000, a fost profesor titular şi şef de catedră de Estetică şi Teatrologie, decan între anii 1967 şi 1970, apoi prorector (1970-1974) al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică 'I.L. Caragiale' din Bucureşti. Din 1990 conduce doctorate de Estetică şi Teorie a teatrului în cadrul acestei universităţi. În anul 1992 a devenit membru al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.
Printre funcţiile onorifice pot fi enumerate membru al Uniunii Scriitorilor, membru al UNITER, al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, în colegiile de redacţie ale revistelor 'Studii şi cercetări de Istoria Artei' şi 'Revue d'Histoire de l'Art' ale Academiei Române.
La 4 decembrie 2013, preşedintele României semnează Decretul prin care îi este conferit profesorului universitar Ion Toboşaru, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer, în semn de apreciere deosebită pentru întreaga sa activitate de cercetare şi de cadru didactic, fiind un model pentru tânăra generaţie.