Sunt întrebările de la care pornim astăzi, aducându-l în atenţia dumneavoastră pe fostul magistrat militar român Alexandru Petrescu.
Un „om al legii”, cu ghilimele de rigoare să spunem, care a condus în 1947 completul de judecată care i-a condamnat la temniţă grea pe viaţă pe ţărăniştii Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.
Colonelul magistrat Petrescu arăta atunci exces de zel, executând directivele ce le primea de la noile autorităţi comuniste, dovedindu-se astfel şi un acrobat perfect.
Fiind conştient că el însuşi risca arestarea şi condamnarea de Tribunalul Poporului, pentru trecutul său.
Sunt întrebările de la care pornim astăzi, aducându-l în atenţia dumneavoastră pe fostul magistrat militar român Alexandru Petrescu.
Acelaşi Petrescu condusese şi completul de judecată care în 1941, i-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Teohari Georgescu şi Iosif Chişinevschi, secretari ai Comitetului Central ai Partidului Comunist Român în ilegalitate.
Tot în acel an, face parte şi din completul care îi judecă pe legionarii care participaseră la rebeliunea armată împotriva regimului mareşalului Ion Antonescu. Shimbarea regimului politic, nu îl împiedică însă pe Alexandru Petrescu şi pe alţii ca el să treacă în subordinea noii puteri comuniste.
Dar să ajungem în zilele noastre. Iată, ne punem din nou întrebarea, în ce măsură justiţia postdecembristă din România a fost liberă şi unde actul de justiţie a fost executat de oameni ce acţionau la ordin?
Este pregătirea oamenilor din justiţie într-un sistem democratic garanţia unui sistem de justiţie imparţial? Este suficient să ne amintim tumultul provocat de tema desecretizării arhivelor SIPA, Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie cum s-a numit din 2004, până în 2006, când a fost desfiinţată pe motiv că a făcut poliţie politică. Instituţia fusese înfiinţată în 1991 ca serviciu secret, şi avea să depoziteze dosare compromiţătoare cu viaţa privată a magistraţilor.
Aceasta a fost suspectată că a devenit un instrument de şantaj, după ce în 1997 a trecut în subordinea directă a ministerului Justiţiei, urmând apoi a fi implicată şi în mai multe scandaluri legate de numirea unor foşti lucrători ai Securităţii la vârful instituţiei.
Acuzaţii similare au fost aduse şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
De notorietate rămâne retragerea lui Ludovic Orban din cursa pentru Capitală, în urma unui dosar deschis de DNA, în 2016, chiar înainte de alegerile locale. Preşedintele PNL a fost achitat apoi de instanţa supremă.
Lia Olguţa Vasilescu şi primarul din Baia Mare Cătălin Cherecheş au întâmpinat situaţii aproape identice, cu dosare orchestrate de DNA, în urma cărora politicienii acuzaţi au fost achitaţi la Înalta Curte.
Aş mai aminti cazul primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, cel care şi-a obţinut dreptatea la CEDO, fiind achitat în 2018 într-un dosar de corupţie pentru care a făcut închisoare în 2010. Acesta a fost condamnat, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil şi la apărare. Din completul de judecată al Înaltei Curţi au făcut parte 3 judecători, dintre care Livia Stanciu, astăzi judecător al Curţii Constituţionale, şi fost procuror şef adjunct la Galaţi în anii epocii de aur
Greşim dacă ne întrebăm azi care sunt mizele din spatele dorinţei unora de a desfiinţa Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie? Nu ar duce asta la o relaţie de dependenţă faţă de DNA?
În aprilie anul trecut, Cătălin Predoiu a realizat un proiect care viza desfiinţarea SIIJ şi trecerea competenţelor în atribuţiile DNA, proiect ce a primit aviz negativ de la CSM la vremea respectivă.
Încă din zorii noului an, Stelian Ion a anunţat că vrea să iniţieze un proiect de lege ce urmăreşte desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi care redă DNA şi DIICOT competenţa investigării magistraţilor.
Desigur, astăzi trăim în democraţie, iar o comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat în România după 1948 poate fi forţată, însă la fel ca în cazul lui Alexandru Petrescu, şantajul poate redeveni o armă politică.
