Antena 3 CNN Actualitate Cultură Președintele Institutului Cultural Român este sprijinit de intelectuali

Președintele Institutului Cultural Român este sprijinit de intelectuali

S.T.
1 minut de citit Publicat la 14:02 28 Mar 2017 Modificat la 14:02 28 Mar 2017
o_1bca98l8t16d2qtsvbpvkl1p8k8.jpg

Zvonurile privind desemnarea unei apropiate a lui Gabriel Liiceanu sau a unor politruci la şefia Institutului Cultural Român, i-au mobilizat pe câţiva oamenii de artă în sprijinul actualului preşedinte al ICR, Radu Boroianu.

Mai multe mesaje individuale şi o scrisoare colectivă au fost făcute publice subliind necesitatea unei continuităţi într-un domeniu atât de sensibil.

„Radu Boroianu întruneşte calităţile rar întâlnire împreună care au dat ICR-ului eficacitatea dorită. Diplomaţia culturală fiind o „artă a fineţii” şi nu o meserie care se învaţă ca ciubotăria, sunt convins că profitul culturii noastre va fi mult mai important dacă s-ar prefera, în acest domeniu, continuitatea în locul unei politici de rotire a cadrelor care nu-şi are rost decât atunci când este aplicată atelierelor de încălţăminte”, a transmis scriitorul Virgil Tănase în mesajul de susţinere.

La rândul său, pictorul Ștefan Râmniceanu a transmis: „Ca semn de preţuire şi solidaritate faţă de emulaţia artistică creată de domnul Radu Boroianu, preşedintele ICR, mă alătur personalităţilor culturale care susţin menţinerea sa în această funcţie. Sperând că acest demers comun să dea susţinerea necesară omului de cultură, atât de necesar consolidării imaginii culturii românești pe plan internaţional, transmit ICR-ului şi dvs. gândurile mele bune.”

Şi profesorul si filosoful Basarab Nicolescu, scriitorii Matei Visniec, Dumitru Tepeneag, Dinu Flămând și oamenii de teatru George Banu și Constantin Chiriac au transmis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă: „Noi îi suntem iniţiatorii responsabili şi autonomi şi îl formulăm pentru a atesta respectul inspirat de activitatea lui Radu Boroianu, cel care a iniţiat un număr important de acţiuni pe care le-a elaborat şi, cel mai adesea, sprijinit personal. El a instaurat cu artiştii şi invitaţii săi o relaţie de încredere şi respect reciproc graţie implicării sale directe, active, lipsită de orice formalism instituţional. Exigenţă de care dă el dovadă, ca şi proximitatea pe care constant a cultivat-o cu noi, ca şi cu alţi participanţi, a instaurat un climat de demnitate.”

×
x close