Pentru prima dată, pe scena Ateneului Român, vor concerta orchestre simfonice de tineret din Austria (Wiener Jeunesse Orchester), din Polonia (Orchestra Sinfonia Juventus) şi Orchestra Naţionala de Tineret a Moldovei.
Melomanii dornici de evenimente culturale de excepţie sunt aşteptaţi în stagiunea Vară Magică 2013, care are un program puţin mai „altfel” decât pe parcursul anului. „Vă invităm şi anul acesta să ne însoţiţi în aventura muzicală pe care Lanto Communication şi-a propus să o desfăşoare în perioada estivală. O aventură magică, ce va dura 7 săptămâni, în care vor avea loc 9 concerte susținute de artişti de renume internaţional, o mare parte din ei aflându-se pentru prima dată în România”, declară Dorin Ioniţă, directorul general al Lanto Communication.
Stagiunea Vară Magică
se desfășoară în perioada 10 iulie - 21 august.
După debutul din 10 iulie cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, pe 16 iulie
va avea loc spectacolul Orchestrei Române de Tineret,
care reunește artiști,
selectati dintre cei mai
valoroși din
întreaga
țară.
Aceștia au susținut concerte la Paris, Strasbourg, Berlin în prestigiosul Festival Internaţional „Young Euro Classic”
și la Festivalul Internaţional „Sergiu Celibidache”.
Dirijorul Orchestrei Române de Tineret, Cristian Mandeal, a colaborat cu orchestre de prestigiu din toată lumea, cu solişti de renume și cu orchestre de tineret. Cristian Mandeal a dirijat în 32 de ţări şi în 25 de capitale ale lumii. Până în 2002 a fost Director artistic al Orchestrei Simfonice Haifa din Israel, iar până în 2003 a fost dirijor rezident al Orchestrei Haydn di Bolzano e Trento din Italia.
Solista Orchestrei Române de Tineret, Oxana Corjos, a câștigat competitiții în Barcelona și Roma, a primit premiul Cella Delavrancea și diploma de merit Incontri Internazionali di Musica Classica Sorrento. A susținut peste 300 de concerte sub conducerea unori importanți dirijori români și străini.
Noutatea sezonului estival sunt concertele orchestrel
or simfonice de tineret din Polonia (Orchestra Sinfonia Juventus), Austria (Wiener Jeunesse Orchester) şi
cele ale Orchestr
ei Naţional
e de Tineret a Moldovei,
programate pentru 7 august, 12 august, respectiv 21 august. Abonamentele pentru întreg festivalul pot fi achiziţionate online de la www.bilete.ro., din oficiile Poştei Române semnalizate BILETE.RO şi de la casa de bilete a Ateneului Român.Lanto
Communication vă oferă posibilitatea să achiziţionaţi abonamentele la preţ redus dacă le cumpăraţi pâna la data de 10 iulie. Cu doar 350 de lei, aveți acces la toate cele 9 concerte cu artişti şi orchestre de renume internaţional, beneficiind de o reducere de 100 de lei.