„Dacă altarul era descoperit în nordul ţării, în zona maiaşă Peten, nu era nimic nou, dar pentru că a fost descoperit pe coastă este un eveniment pentru lumea arheologiei”, a declarat Miguel Orrego Corzo, directorul parcului arheologic. Conform lui Corzo, altarul măsoară 1,20 metri lăţime, 1,50 metri înălţime şi 40 de centimetri grosime.
Acest altar „are pe suprafaţa sa sculptura unei broaşte ţestoase, stilul fiind olmec şi conţine în mijloc un personaj cu o coafură maiaşă şi o haină specifică şi care stă pe un tron, cu picioarele încrucişate”, a precizat Christa Schieber, directorul şantierului de excavaţii. Schieber a adăugat totodată că descoperirea altarului ar putea aduce indicii cu privire la fondatorul unei dinastii şi la numele de origine al oraşului.
Antena3.ro