Istoric de profesie, Simona Preda a povestit despre copilărie și cum o privește la trei decenii distanță, despre fila istoriei și propaganda din cărțile pentru copii, dar și despre Regina Elena, Regina - Mamă, un reper moral de o discreție aparte.
Simona Preda: ,,A fost unul dintre cele mai nobile și mai elegante prezențe feminine, și-a condus viața după preceptele creștine dând dovadă de o demnitate și o discreție ieșite din comun și a răspândit în jur bunătate, echilibru și demnitate. În fond, integritatea și statura morală a regelui Mihai au fost rezultatul educației primit de la mama sa.’’
Aș începe să vă întreb despre cartea dvs, ultima carte, Regina - Mamă Elena, de ce ați ales-o tocmai pe Sitta? A rămas ceva nespus despre ea?
Au rămas foarte multe de spus despre ea iar subiectul nu este epuizat încă. Comparativ cu predecesoarele sale regale – Carmen Sylva și regina Maria – dispunem de mai puține mărturii despre propria persoană, iar istoria sa se recompune mai degrabă discret și indirect, fie din mărturiile și jurnalele altor protagoniști ai istoriei, fie din contextul nefericitului mariaj pe care l-a avut. În lipsa unui jurnal ținut în anii de tinerețe – exceptându-l pe cel de bebeluș pe care l-a scris pentru fiul său – dispunem de mai puține date, sursele sunt infinit mai reduse, prin urmare a trebuit să o recuperăm mai degrabă din corespondența ce i-a rămas (ori și din acest punct de vedere, trebuie să spunem că o bună parte din ea regina a ars-o înainte de a se întoarce în România la chemarea lui Mihai), din fotografiile de epocă și din presa timpului.
Eu nu mi-am propus o biografie în ultima mea carte, însă m-am ocupat îndeaproape de anii tinereții sale, atât timp cât a fost în relație cu Carol al II-lea. Desigur, interesant ar fi mai departe de urmărit parcursul ei începând cu anii 40, pentru că dincolo de calitatea ei de mamă a lui Mihai, de soție și de noră a reginei Maria, se cunosc în continuare foarte puține lucruri despre ea ca femeie, despre omul care a salvat mii de vieți de evrei și de sprijinul ferm și devotat care a fost pentru fiului ei atunci când acesta a fost pe tronul României. Din punctul meu de vedere, ca istoric, cercetările despre această regină ar trebui continuate pentru că ar fi o întregire obligatorie a unuia dintre portretele cele mai luminoase din istoria noastră. A fost unul dintre cele mai nobile și mai elegante prezențe feminine, și-a condus viața după preceptele creștine dând dovadă de o demnitate și o discreție ieșite din comun și a răspândit în jur bunătate, echilibru și demnitate. În fond, integritatea și statura morală a regelui Mihai au fost rezultatul educației primit de la mama sa.
V-ați mai gândit să scrieți o altă carte despre o altă personalitate feminină din istoria noastră, istoria românilor? Și dacă da, cine ar fi.
Întrebarea dumneavoastră este incitantă și recunosc faptul că sunt multe personalități feminine care mi-au atras atenția și care ar merita biografii minuțioase și îmi vin în minte acum Anna de Noailles sau Veronica Micle, dar nu, deocamdată proiectele mele viitoare nu țin de acest gen de recuperări.
Cum am putea apropia mai mult istoria de tineri? Este ceva ce îi lipsește?
Educația presupune sau ar trebui să presupună și o puternică racordare la trecut, la istorie, având în vedere că realitățile prezentului au un ecou și sunt urmări ale unor fapte petrecute pe care ar trebui să ni le asumăm ca făcând parte din identitatea națională. Istoria ca disciplină are un însemnat potențial în constituirea culturii comune și în modelarea conștiințelor.
Atât timp cât este predată tinerilor cu discernământ și spirit critic - fără a cădea în capcana naționalismelor și fără a le prezenta o vulgată istorică scăldată într-o retorică a lacrimilor, pe de o parte, iar pe de altă parte fără a omite că personalități cu care ar trebui să ne mândrim au compus statul și ne-au racordat la valorile europene – eu nu cred că istoria, sau mai bine spus, discursul despre istorie ar fi dezagreabil pentru un tânăr. Dimpotrivă, revin la ideea că istoria este o disciplină provocatoare, deloc desuetă, care incită, care îți dă șansa unor corelări între fapte, care te poate face să înțelegi într-o perspectivă mai amplă anumite aspecte ale prezentului. Pe scurt, istoria este un exercițiu de inteligență și sunt convinsă că livrată sub o formulă provocatoare nu poate decât să incite un tânăr.
Ați scris o carte ,,Patrie Română, țară de eroi’’! Despre literatura copiilor din perioada 48-89. Sunt lecturi din acea perioadă care au rămas aproape de sufletul dvs, pe care să le privițiși acum cu empatie de om, mai mult decât cea de scriitor?
Timpul a trecut și nu pot privi decât cu o oarecare nostalgie, fără însă a cădea în capcana ideologică, dar da, îmi asum pasiunea pentru lecturile istorice pe care le savuram (și recunosc, la ora când părinții mei se întorceau de la schimbul doi, mă găseau încă în uniformă și cu ghiozdanul în spate citind ghemuită sub birou Recreația marea lui Mircea Sântimbreanu sau Povestirile istorice de Dumitru Almaș) și nu înțelegeam nimic din conotațiile ideologie pe care unele texte le conțineau. Propaganda își făcea treaba teribil de bine, îmi furniza constant mici frânturi de mândrie națională ieșită din comun, ceva xenofobie și panică la tot ce era neromânesc. Credeam în adâncul sufletului meu — și sunt sigură că nu făceam notă aparte — că suntem un neam de viteji, că suntem speciali, dar că de multe ori nu ne-a surâs șansa, că niciodată n-am cedat și, evident, toată acea litanie patriotardă...
Ce amintiri aveți din copilăria comunistă? Mai aveți obiecte din cea perioadă, lucruri permanente să le numesc așa. Mai reprezintă ele oare un muzeul al inocenței, vorba lui Pamuk?
Este ușor și în același timp atât de dificil să vorbești despre copilărie, despre propria ta copilărie pentru că este realmente o provocare să te cauți, să te recompui, să te regăsești, readuci și să reintri în conștiința ta de atunci, să îți amintești cum gândeai, ce îți plăcea, ce te fascina sau dimpotrivă, ce te speria, care îți erau temerile. Există aici riscul de a te contamina cu idei târzii, cu prejudecăți și grile de interpretare nespecifice minții unui copil. Se poate să condamni postum ceea ce cândva adorai și te făcea fericit, să blamezi persoane pe care le respectai sau pentru care îți manifestai devoțiunea. Cum spuneam, există acest risc, și este un risc asumat. Cu siguranță însă că printre gânduri și amintiri, se recompun timid și sentimentele autentice, păstrate intacte undeva într-un colț de suflet.
Sunt lucruri despre care nu mai știi, pe care nu le mai conștientizezi, care stau ghemuite acolo într-o firidă minusculă pentru că nu le-ai mai chemat, nu le-ai mai interogat de ani și ani. Dificultatea maximă atunci când rogi pe cineva să îți vorbească despre propria sa copilărie rezidă în primul rând în capcana de a-ți interpreta lucrurile și trăirile din trecut printr-o grilă de interpretare, de analiză, de decriptare pe care a dobândit-o mai târziu și există riscul de a ne intoxica puritatea amintirilor — în funcție de lecturile ulterioare, de finalitatea regimului, de studii, de discuțiile cu adulții — cu efecte ale deșteptării survenite mai târziu și de a ne situa a posteriori față de anumite lucruri și întâmplări pe care de fapt le-am trăit altfel. Din perioada copilăriei mi-au rămas câteva jucării care acum stau pe raft și care, independent de mine, funcționează ca vehicule ale memoriei, ale nostalgiei.
Povestiți-mi și despre viitoare proiecte...aveți în plan o nouă carte?
Momentan lucrez la mai multe proiecte, dar încă nu le-am finalizat. Până se vor concretiza în volume, mă rezum doar la a spune că rămân în continuare în sfera istoriei și a memorialisticii, deocamdată nu virez către proză.
Simona Preda, s-a născut la 4 decembrie 1978 la Piatra-Neamț, istoric, publicist, eseist. Licențiată a Facultății de Filosofie (Universitatea din București, 2003) și a Facultății de Istorie (Universitatea din București, 2007), absolventă a Masterului de Istoria Ideilor și Mentalităților (Universitatea din București, 2006), Doctor în Istorie cu teza „Literatura istorică pentru copii în România comunistă. Paradigma omului nou” (Școala Doctorală a Universității din București, 2011, coordonator științific Pr. Univ. Dr. Lucian Boia). Volume de autor: „Patrie română, țară de eroi” (Prefață de Vladimir Tismăneanu, Curtea Veche Publishing, 2014), „Tot înainte!” Amintiri din copilărie” (co-autor, alături de Valeriu Antonovici, Prefață de Adrian Cioroianu, Curtea Veche Publishing, 2016), „Imagini, vise, bazaconii” (co-autor, alături de Cristian Pepino), UNATC PRESS, 2018, „Regina-mamă Elena, mariajul și despărțirea de Carol al II-lea”, Editura Corint, 2018. Autoare de filme documentare. Numeroase articole în studii de specialitate. În prezent jurnalist cultural, colaborator al revistelor România Literară, Orizont, LaPunkt.
