Site-ul Strada32.com, comunitatea românilor expaţi de pretutindeni, a stat de vorbă cu Saviana Stănescu.
Ai sosit la New York cu un Fulbright fellowship, prin care ai obţinut un MA în Performance Studies la NY University, urmat de MFA în Dramatic Writing de la NYU?s Tisch School of the Arts. La momentul actual eşti profesor la aceeaşi universitate în cadrul Drama Department. Cu ce gânduri ai plecat, cum ai reuşit în numai şapte ani, să construieşti experienţa şi notorietatea de care te bucuri astăzi?
Da, toata lumea - americani şi români - îmi spune că am făcut enorm de multe în ultimii 8 ani, într-o ţăra şi o limbă nouă. Eu nu am neaparat senzaţia asta, poate pentru că am vrut mai mult, mereu vreau mai mult, am idealuri pe care mulţi le consideră imposibil de realizat pentru cineva care vine dintr-o ţară/cultură mică aşa cum este România. Dar eu nu judec aşa, eu mă consider egală celor de aici şi am refuzat întotdeauna să fiu prizoniera unui anume complex de inferioritate prezent printre scritorii români, care ajunge să ia masca unuia de superioritate şi să-i izoleze de competiţia globală. Nu cred că trebuie să aşteptăm să fim validaţi de către Vest, de USA sau culturile mari, cred că pur şi simplu trebuie să fim noi înşine şi să spunem ce avem de spus. Eu asta fac.
Câteva cuvinte despre experienţa de a lucra cu actori americani, receptivitatea publicului şi a criticilor de acolo la metamorfoza unor idei atât de subtile.
Actorii americani au o disciplină a lucrului impresionantă, care mă stimulează şi mă obligă. Îmi place mult să lucrez cu ei, întotdeauna - prin întrebările pe care le pun şi jocul lor inteligent - mă ajută să-mi perfecţionez piesa. Datorită lor, pot vedea dacă ceva nu merge, dacă o scenă nu are destulă tensiune dramatică sau are burţi, şi mă duc acasă şi o rescriu sau cizelez. Asta se poate face pentru ca dramaturgul e prezent la repetiţii în SUA, pentru premiera naţională a piesei.
Nu a primit oferte pentru a scrie piese de teatru, din România
Muncă. Profesionalism. Naturaleţe. Sunt câteva dintre principiile care transpar din discursul Savianei Stănescu. Printre ele, şi un regret, sau, mai degrabă o nedumerire. Deşi piesele sale sunt la mare căutare în ţări ca SUA, Mexic sau Suedia, românii par să nu fie la fel de interesaţi. Este, poate, lucrul pe care ar trebui să îl înveţe conaţionalii noştri: să se sprijine reciproc şi să sprijine valorile româneşti, înăuntrul, dar, mai ales, în afara ţării.
?Cred că nu trebuie să fim demonstrativi, imaginea României - de care se vorbeşte atâta - se clădeşte prin suma individualităţilor celor care se consideră români. Mai important mi s-ar părea să ne susţinem cu adevarat unii pe ceilalţi, cum fac cei din alte comunităţi: African-American, Asian-American, Latino etc şi să învăţam să ne recunoaştem, sprjinim şi valorificăm valorile. De fiecare dată când mă întorc în România, aştept să se întâmple asta şi nu prea se întâmplă, decât cu exceptiile de rigoare. În general lumea vrea să-i ajut să fie promovaţi în SUA.[...] E ciudat, spre exemplu, că piesele mele nu se joaca în România. [...] Primesc astfel de propuneri de la teatre din SUA, Mexico, Suedia, dar nu primesc din Romania. Nici nu stiu cum sa interpretez asta. Mi se jucau mai multe piese acolo cand eram critic de teatru şi regizorii erau mai interesaţi de interacţiunea cu mine.?
Citiţi interviul integral pe site-ul www.strada32.com
